Institutul Cultural Roman, in parteneriat cu Biblioteca Nationala a Romaniei şi Ministerul Culturii, organizeaza pe 12 mai 2016, de la ora 18, la Biblioteca Nationala a Romaniei, vernisajul expozitiei aniversare George Tzipoia-70 intitulata ”Aripi si Stele – La Portile Sacrului”. Va prezenta istoricul de arta Pavel Susara. Expozitia va ramane deschisa pana duminica, 12 iunie 2016.

De asemenea, pe 24 Mai 2016, de la ora 19, la Galeria Romana din Bucuresti, va fi prezentata expozitia ”Destine Artistice, Tipoia & Tzipoia”, unde va expune alaturi de opera tatalui sau, ambele expozitii fiind dedicate memoriei lui Alexandru Tipoia si operei sale de exceptie. Expozitia din 24 mai va fi prezentata de Sever Voinescu, redactor- şef Dilema Veche.

George Tzipoia, fiul pictorului Alexandru Tipoia, s-a nascut in Bucuresti la 6 mai 1945. In 1955, la varsta de 10 ani, are prima expozitie personala in Bucuresti, in pavilionul de expozitii din parcul Herastrau. In 1967 obtine diploma de Arte Plastice a Institutului Pedagogic din Bucuresti, la clasa profesorului Traian Bradean. Din 1968 pana in 1982, expune la numeroase expozitii colective organizate de Uniunea Artistilor Plastici din Romania, al carui membru devine in 1974. In 1982 se stabileşte in Elvetia, la Geneva, cerand azil politic, refacand astfel in sens invers drumul stra-strabunicului sau, Louis-Adolphe Leyvraz (1820-1892), care a plecat la Bucuresti fondand colonia elvetiana din capitala in 1839. Din 1982, activitatea artistului se desfaşoara in Elvetia si in Franta. Are numeroase participari la expozitii colective si o serie de expozitii personale la Geneva, printre care amintim doar cea din 8 martie 1990, in favoarea Romaniei, intitulata ”Crucificari pentru Romania”, aflata sub inaltul patronaj al Regelui Mihai si al Reginei Ana, de la Manoir de Cologny, cea din 1997 de la Palatul Natiunilor Unite si cea de la Consiliul Europei, din 2013, intitulata ”Radacini europene, Aripi si Stele”. In Elvetia si Franta, este autor si editor al primului album monografic Alexandru Tipoia, iar in Romania, autor al volumului ”Centenar Alexandru Tipoia”, sarbatorit de Academia Romana in septembrie 2014 si ”Muzica in Arta lui Alexandru Tipoia”, editat de Institutul Cultural Roman tot in 2014.