Cunoscuta soprană Nelly Miricioiu va susține, în 1 și 2 aprilie 2016, la sediul Operei Naţionale Bucureşti, un masterclass destinat tinerilor artiști lirici, cu adresabilitate către toate tipurile de voci, anunta site-ul ONB.

Soprana Nelly MiricioiuFoto: Opera Nationala Bucuresti

Înscrierile se efectuează până la data de 30 martie 2016, pe baza trimiterii CV-ului, a listei de arii propuse pentru masterclass (repertoriul va conține trei arii contrastante: repertoriu francez, italian, baroc), a unei înregistrări audio sau video, precum și în urma achitării sumei de 50 lei, taxă ce se depune la casieria instituţiei. La momentul înscrierii, candidații vor menționa în mod obligatoriu un număr de telefon la care pot fi contactați. Achitarea taxei de înscriere oferă înscrișilor posibilitatea de a asista la masterclass chiar dacă nu sunt selectați, însă fără a fi implicați activ.

Participanţii selecţionaţi pentru a lua parte activ la masterclass-ul susținut de soprana Nelly Miricioiu vor achita și o taxă de participare în valoare de 220 lei, la casieria Operei, în prima zi de desfăşurare a cursurilor. Angajații și colaboratorii permanenți ai Operei Naționale București și participanții la concursul „Le Grand Prix de l'Opéra” sunt scutiți de plata taxei de înscriere și a celei de participare la masterclass.

Toți cei selectați să ia parte la cursuri vor avea obligaţia de a îşi aduce propriile partituri.