Florin Calian In primul rand as vrea sa te intreb cum de ai ales acest nume pentru formatie?

Florin Iordan E o poveste mai lunga. Numele exista de pe vremea cand formatia era doar un plan de al meu, deci de destul de multa vreme. Pe atunci, ca si acum, eram foarte revoltat pe sumedenia de ansambluri folclorice pe care le detestam si care au tot felul de nume care mai de care mai „pasunist” (in care abunda cuvinte ca doina, dor, plai, ori in care se folosesc obsesiv diminutivele: fluierasul, ciobanasul, mugurelul, izvorasul, romanasul etc.)

Un astfel de nume venea ca un fel de reactie. Trei parale nu trimitea la nimic de genul acesta. Ar fi putut foarte bine sa fie si numele unui grup de punk, de exemplu. Oricum, un nume trebuie sa ti se potriveasca. si m-am gandit ca de muzica asta tot nu se mai ocupa nimeni si a ajuns asa, ...de trei parale. Atunci am hotarat sa ne numim noi astfel. si acest sens a capatat pentru noi, cu timpul, mult mai multa importanta, lasand la o parte furia de inceput.

F.C. Ce anume a condus la acest gen de interes pentru „arheologia muzicala”?

F.I. Interesul formatiei este unul destul de larg si el se refera la muzicile traditionale de pe tot teritoriul Romaniei. Am ales aceasta muzica ca prim proiect din ratiuni estetice. Adica, pur si simplu ne placea aceasta muzica si, pe masura ce descopeream noi melodii, doream sa ne afundam tot mai mult in ea. Astfel ne-am gandit ca ar fi timpul sa ne focalizam un pic preocuparile pentru realizarea unui program unitar, un proiect pe care sa-l ducem pana la o forma suficient de inchegata. Cred ca programul nostru, asa cum l-am prezentat la ultimul concert, cel de la Festivalul de muzica veche, Bucuresti 2007, a reusit acest lucru. Evident, nu intr-o forma definitiva si incheiata, caci acest lucru nu prea este posibil in cazul muzicilor vechi. Sa ma explic putin. Muzicile traditionale care au supravietuit pana in secolul XX pot fi cunoscute si urmarite prin inregistrarile de arhiva care s-au facut, incepand din perioada interbelica, si chiar „in vitro”, prin deplasari pe teren si prin lucrul cu diversi muzicanti batrani. Nici una dintre aceste modalitati nu ne este straina. insa, pentru muzica de secol XIX, acestea nu sunt posibile. si atunci un muzician trebuie sa-si sprijine demersul pe numeroase alte cautari care incet-incet il vor apropia de ceea ce-si doreste. Dar demersul lui este oricand pasibil de a fi revizuit.

F.C. La ultimul concert, sustinut la Palatul sutu, in cadrul Festivalului de Muzica Veche, ati interpretat mai multe lucrari culese de catre Anton Pann. Este reprezentativa aceasta alegere de repertoriu pentru muzica romaneasca veche?

F.I. Colectia lui Anton Pann este fara indoiala capitala pentru cunoasterea muzicii din orasele, targurile, si mahalalele regatene din sec.XIX. Fara aceasta colectie am fi fost mult mai saraci. Am fi pierdut un corpus de melodii de o bogata valoare artistica si am fi stiut mult mai putine despre universul muzical al acelei perioade. Colectia aceasta ne vorbeste – de altfel - si de lumea extrem de amestecata, de pestrita a acelor vremuri.

F.C.Avand in vedere ca muzica lautareasca a fost asimilata de catre manea, iar muzica populara a fost oarecum „confiscata” de catre sarbatorile „Cantarii Romaniei”, iar astazi, sub un alt chip, de catre posturi de televiziune precum „Etno” si „Favorit”, cum intelegi activitatea trupei tale in peisajul muzical romanesc?

F.I. Asa cum am zis, toate aceste lucruri au fost extrem de importante pentru noi. in sens negativ. Cred ca nu exagerez foarte mult cand spun ca am aparut ca o reactie la intreg acest fenomen, care a discreditat un univers muzical, in fapt, extrem de interesant. Noi incercam sa-l reabilitam. Este un lucru pe care il aminteam adeseori in concertele noastre, mai ales pe la inceput. intre timp mi-am orientat discursul catre explicarea programului nostru si am uitat sa mai mentionez de unde am plecat.

F.C. Muzica populara promovata de catre posturile amintite ne defineste?

F.I. E o intrebare un pic cam complicata. O mare vina o are statul roman care nu si-a schimbat politica culturala in acest domeniu. El sustine financiar un intreg sistem institutional care continua sa produca o „Cantare a Romaniei”. Dar dincolo de sustinerea guvernamentala exista si un sistem privat ce se reproduce de acum singur. Nu finanteaza statul roman posturi de televiziune ca Etno-Tv. Bineinteles ca, intre timp, la toata folclorizarea comunista s-au adaugat si fardul, prost-gustul si dobitocenia ce domina majoritatea televiziunilor. Asta face astfel de emisiuni si mai hidoase. si am constatat cu tristete ca astfel de posturi de televiziune sunt urmarite cu frenezie pe la sate, indeosebi de generatiile mijlocii si batrane.

Am vazut un film destul de demult (mi-l amintesc foarte vag). in filmul cu pricina, cineva isi pune problema daca niste pesti obisnuiti cu apa curata pot fi obisnuiti si cu apa murdara. incetul cu incetul apa din vasul lor este otravita, dar pestii se obisnuiesc, se adapteaza. in final, personajul se intreaba: „dar daca ii pun din nou in apa curata?” Pestii sunt trecuti la apa curata si mor. Cam asa suntem si noi: ne-am obisnuit cu apa murdara.

F.C. Cum de s-a ajuns la astfel de muzica?

F.I. Folclorizarea e un fenomen gandit si pus in lucru de regimul comunist de la inceputurile lui. Initial, dorinta era aceea de a scoate muzica poporului si de a o ridica la rang de arta. Adica a o pune pe scena, a-i crea orchestre grandioase. Noul regim arata o pretuire particulara pentru popor. Orchestre falnice trebuiau sa arate bunastarea si reusita noului regim. Trecerea de la comunismul internationalist la cel nationalist s-a facut lesne. Discursul a fost mutat pe maretia poporului roman. si s-a creat si un festival mastodont – asa cum trebuiau sa fie toate la vremea aceea.

Existau si alte motive pentru care muzicile taranesti adevarate nu puteau fi pe placul noului regim: de pilda, acestea erau pline de libertate – ori numai de libertate nu putea fi vorba atunci - si erau mult prea locale – ori statul avea nevoie de o muzica unitara care sa fie pe placul intregii natiuni.

Din pacate, trebuie sa recunosc ca acest proiect a fost incununat de un mare succes, daca ne uitam cu cata greutate se elibereaza romanii de el.

F.C. Ar putea o astfel de muzica sa suscite interes pentru viitorii cercetatori ai muzicii?

F.I. Cred ca aceste muzici intereseaza doar pentru studierea contextului social in care au aparut. si acest lucru chiar s-a mai facut. De exemplu, si eu imi pregatesc lucrarea de masterat cu o teza despre „Cantarea Romaniei”. Ca cercetator la MTR, am avut ocazia sa merg adeseori „pe teren”. Adica prin sate. Am cautat – acolo unde stiam ca in perioada comunista existau formatii gigantice de fluierasi, de pilda – sa lucrez cu diversi astfel de interpreti etc. Cu foarte mare surprindere am constat ca nu prea am gasit pe cineva care sa stie sa cante, in afara generatiilor extrem de inaintate in varsta.

Ceilalti invatasera de voie-de nevoie cele cateva piese care constituiau programul cu care trebuiau sa se prezinte. Mai mult, am stat de vorba cu un batran muzician caruia ii revenise sarcina sa se ocupe de o formatie de cimpoieri. Acesta imi povestea cum le infunda cimpoaiele celor ce nu-si stapaneau instrumentul. Acestia umflau burduful cimpoiului si se faceau ca „dau din degete”. intre paranteze fie spus, play-back-ul are o istorie mai lunga la noi. Toata maretia ce trebuia insuflata de aceste grupuri era de fapt o minciuna ca mai tot ce traiam atunci.

F.C. Odata cu primele incercari de arhivare a muzicii folclorice in culegeri, asistam si la o moarte a acesteia, muzica devine astfel „veche”? si cum se poate explica faptul ca muzica pe care o promovati, care este un produs al culturii populare, este consumata astazi, oarecum, ca muzica culta?

F.I. Pot fi mai multe explicatii. Una ar fi de pretuire a acestei muzicii. Numai cine nu cunoaste crede ca muzicile traditionale sunt simpliste. Nu mai vorbesc de cei care le asimileaza Tezaurului Folcloric. Institutii importante din Occident – cum ar fi teatre de renume sau centre culturale - si-au deschis portile catre muzicile etnice de pe intreg mapamondul. Ma gandesc, de exemplu, la Elvetia care o bogata traditie in acest sens si care chiar si-a format un public cunoscator.

Pe de alta parte, contextul de producere a acestor muzicii se schimba. Prilejurile traditionale de cantare mor (cum a disparut hora satului) sau se transforma extrem de mult (cum s-a intamplat cu muzicile de nunta). Apar insa personaje din mediul urban care le redescopera si incep sa le introduca intr-o altfel de circulatie. Prilejurile de interpretare pe care le gasesc sau care li se ofera sunt altele: in principal, diverse festivaluri. Astfel muzica ajunge pe scena. Nici Bach nu se mai canta la curtile aristocratiei. Se canta tot pe scena.

F.C. Cum intelegi dinamica festivalurilor medievale in Romania? Recupereaza acestea un spirit autentic sau doar exprima nostalgia noastra pentru timpuri trecute si implicit alergia fata de excesul de modernitate?

F.I. O importanta parte a activitatii noastre concertistice este constituita din numeroasele festivaluri medievale ce se organizeaza pe la noi. Impresia mea este ca ele nu reusesc – cu toate eforturile unora dintre organizatori – sa se distanteze prea mult de Festivalurile berii. Aici sunt mai multe probleme: primariile isi doresc afluenta de vizitatori, restaurantele, mestesugari si ceilalti tarabagii isi doresc vanzari record, publicul de la noi este in continuare destul de salbatic, etc.

Lasand la o parte festivalurile noastre medievale, este foarte adevarat ca interesul pentru muzicile trecutului atat al muzicienilor cat si al publicului tradeaza o critica tacita a modernitatii noastre. Nu este deloc intamplator ca astfel de intoarceri se bucura de succes mai ales in tarile occidentale. si daca modernitatea in avantul ei progresiv se cam intorsese cu spatele la trecut, post-modernitatea este mult mai deschisa catre acesta.

F.C. in ce mod te raportezi fata de muzica pe care o aduci in scena? Primeaza statutul acesteia de document de istoria muzicii sau interpretarea personala?

F.I. Nu cred ca intre cele doua lucruri exista neaparat o contradictie. in primul rand, documentele muzicale vechi contin notatii sumare ale melodiilor, lasand destul loc completarilor. si apoi chiar traditia muzicala ofera o multiple libertati. Sa zicem ca ea iti ofera mai multe drumuri posibile si tu alegi pe unde sa mergi.

F.C. Cum vezi viitorul formatiei Trei parale? V-ati gandit sa treceti spre partea de creatie si sa construiti muzica noua cu instrumente vechi, in spiritul muzicii vechi?

F.I. Asta e putin altceva. Adica a face o creatie moderna, a timpurilor noastre pornind de la un fundament traditional. E un lucru care ne preocupa si asupra caruia reflectam. O formatie e formata din mai multi indivizi fiecare cu modul lui de a vedea lucruile. si, da, e adevarat, unii sunt atrasi de creatiile moderne, gen world music, in timp ce altii dintre noi prefera versiuni mai unitare stilistic. si exista chiar doua piese, una care deschide si o alta care inchide programul nostru, in care am dat frau liber imaginatiei noastre. Lucru pe care, de altfel, il anunt la fiecare concert. Indiferent daca vom mai avea si astfel de incercari, proiectele recuperatorii nu vor fi abandonate, ele fiind cele ce ne definesc.