Muzeul Național al Literaturii Române Iași sărbătorește anul acesta 25 de ani de la înființarea sa ca instituție de sine stătătoare printr-o expoziție de amploare, organizată la Muzeul „Vasile Pogor”.

MNLR25Foto: Muzeul Literaturii Romane Iasi

Expoziția „MNLR Iași 25” valorifică patrimoniul muzeelor literare ieșene aflate în componența MNLR Iași. Astfel, la parterul Casei Pogor, vizitatorii vor fi întâmpinați de cei 13 patroni ai MNLR Iași, gazda fiind Vasile Pogor, iar invitații Mitropolitul Dosoftei, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Gane, C. Negruzzi, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Mihai Codreanu și Cezar Petrescu.

Pentru expoziție au fost selectate din filialele MNLR Iași și din depozit portrete reprezentative ale patronilor muzeelor literare ieșene, precum și unele dintre cele mai valoroase piese: manuscrise originale ale Mitropolitului Dosoftei ( „Parimiile de peste an”, 1683) și ale lui Mihail Sadoveanu („Cuvântare la mausoleul lui Alecsandri”, iunie 1928), poezii în manuscris G. Topîrceanu, Otilia Cazimir, Mihai Codreanu, alături de ediții prime C. Negruzzi („Păcatele tinereților”), Vasile Alecsandri („Doine și lăcrămioare”, Paris, 1853 ) etc. De asemenea, în expoziție se regăsesc și obiecte personale care au aparținut lui Mihai Eminescu (inelul sigilar si ceasul cu monogramă), Vasile Alecsandri (tapiserie realizată de Carmen Sylva, cu monograma „B.A.”, dăruită de regină lui V.Alecsandri, bicornul de diplomat, sigiliul, mapa de corespondență, medalii), Mihai Codreanu (ochelari, tabachera, bastonul cu stilet de Toledo, joben, balansoar, ghete, geamantan), Sadoveanu (colanul de mason, pălărie, eșarfă, mănuși) etc.

Expoziția este completată cu fotografii ale caselor memoriale de dinainte de deschiderea lor ca unități muzeale, fotografii de la deschiderea fiecăreia în parte, de la evenimente culturale, expoziții, prelecțiuni, precum și însemnări ale personalităților din cărțile de onoare.

Muzeul Național al Literaturii Române Iași a devenit instituție de sine stătătoare în toamna anului 1990, prin desprinderea a 10 case memoriale si muzee de Complexul Muzeal Național „Moldova”. De atunci, alte 2 muzee literare au intrare sub administrarea sa, iar toamna anului 2015, în cadrul FILIT, s-a sărbătorit înființarea Muzeului „Cezar Petrescu”. Tot în acest an, MNLR Iași a obținut titlul de muzeu de rang național.

Expoziția aniversară de la Muzeul „Vasile Pogor” va putea fi vizitată începând de miercuri, 16 decembrie 2015, până în data de 28 februarie 2016.