Primaria Capitalei a identificat trei amplasamente in care Teatrul Nottara ar putea sa-si desfasoare activitatea, printre acestea aflandu-se cladirea ARCUB sau cea a Cercului Militar National, a anuntat, miercuri, purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, citat de Agerpres.

Suciu a mai spus ca Executivul intentioneaza sa elaboreze un program national de reabilitare a cladirilor publice.

Premierul Dacian Ciolos s-a intalnit, miercuri, cu primarul Capitalei, Razvan Sava, pe agenda discutiilor fiind problema Teatrului Nottara, care functioneaza intr-o cladire cu risc seismic, si situatia RADET. La intalnire a participat si ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu.

Teatrul Nottara si-a suspendat, incepand de saptamana trecuta, toate spectacolele de la sediul din bulevardul Magheru, a anuntat managerul institutiei, criticul Marinela Tepus.

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 18 noiembrie, legea prin care in spatiile in care se desfasoara activitati care presupun aglomerari de persoane, precum salile de spectacol sau de expozitii, si in care se realizeaza lucrari de interventie pentru cresterea nivelului de siguranta la actiuni seismice se interzic organizarea si desfasurarea de manifestari.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a precizat, tot saptamana trecuta, ca premierul Dacian Ciolos este foarte preocupat de situatia Teatrului Nottara, nevoit sa isi suspende spectacolele, din cauza faptului ca isi desfasura activitatea intr-o cladire cu risc seismic ridicat. El a adaugat ca se va incerca gasirea unei solutii pentru remedierea situatiei.

'Nu se poate sa mai lasam institutiile de cultura sa-si desfasoare activitatea si sa atraga public in niste imobile cu risc seismic foarte ridicat. (...) Si ca sa fac o comparatie sensibila, evident, pentru toata lumea, as spune ca acelasi lucru s-a intamplat in clubul Colectiv. Numai ca acolo am dat vina pe o societate privata care incerca sa faca niste beneficii de pe urma unui concert si am aratat ca publicul tanar prezent la acea lansare, a unui album rock - pana la urma tot un act de cultura - fusese prins in capcana de o societate comerciala care voia sa faca profit. Acest lucru nu se poate intampla si cu institutiile statului. Noi nu putem accepta ca institutiile de cultura ale statului sa atraga in fiecare seara - sau cum e cinematograful Patria, de sase ori pe zi - public in niste cladiri despre care se stie sigur ca la un eventual cutremur se vor prabusi', a subliniat Vlad Alexandrescu.

El a prezentat drept solutie alternativa, pentru perioada in care imobilul de pe Bulevardul Magheru numarul 20 va intra in consolidare, gasirea unui amplasament in care teatrul sa-si desfasoare activitatea. Ministrul a mentionat ca a avansat in cadrul Guvernului ideea demararii unui program pentru consolidarea unor cladiri de patrimoniu cu risc seismic ridicat, in care functioneaza institutii de cultura subordonate Ministerului Culturii sau primariilor.

'Trebuie sa intelegem ca statul nu poate dintr-o data sa consolideze toate imobilele pe care nu le-a consolidat in 45 de ani, dar cred ca daca am demara un astfel de program si am institui un Fond National de Salvare a institutiilor de cultura care se afla in cladiri de patrimoniu, daca statul ar da acest semnal - si asta este una din prioritatile mele - atunci am crea o masa critica, o constiinta mai acuta in societate, pentru urgenta acestor operatiuni. (...) Cu bani de la bugetul statului si cu proiecte europene, pentru ca pe fonduri structurale e posibil sa accesam fonduri europene care sa permita consolidarea in regim de urgenta a unor cladiri de patrimoniu', a precizat el