Pe 3 decembrie, de la 18.30, la Biblioteca Nationala a Romaniei, artistul plastic Georgeta Constantinescu si hair designer-ul Cristina Grama ii invita pe iubitorii de frumos la vernisajul expozitiei "Armonia artelor", un eveniment artistic care va surprinde privitorii prin originalitatea conceptului.

Armonia artelorFoto: Afis expozitie

Colaborarea dintre cele doua artiste si integrarea mai multor tipuri de arte in expozitia care va fi deschisa publicului intre 3 si 15 decembrie a dus la crearea unui tip de spectacol unic in Romania. Cu un concept gandit si elaborat pe parcursul a 5 luni de zile ispirat din opera artistului plastic Georgeta Constantinescu, hair-designer-ul Cristina Grama semneaza si costumele minimaliste cu accente androgine din materiale ce par desprinse din picturile colectiei dand senzatia unor imagini 4D. Alaturi de Cristina Grama, la desavarsirea performance-ului contribuie 8 stilisti de hair, 2 make-up artisti, 13 modele care vor insufleti cele 17 picturi din colectie, iar muzica performance-ul “Armonia Artelor” va fi semnata de Silent Strike, cu piesa “Blue Whispers”.

Colectie Abstract Cristina Grama (foto Christina Oné)

Colectie Abstract Cristina Grama (foto Christina Oné)

Foto: Talentivity

Cu lucrari in colectii particulare din Statele Unite, Austria, Germania, Elvetia, Franta si Romania si expozitii la Bucuresti si Viena, artistul plastic Georgeta Constantinescu spune, prin panzele sale, fascinanta poveste a nasterii unui nou univers, fie ca acesta se refera la o realitate interioara sau exterioara. Sentimentul coplesitor de a fi martor la una dintre marile taine ale lumii, la momentul cand o emotie, un gand sau insasi viata irup si se impun intr-un univers virgin este transmis de artista prin lucrari care tulbura si entuziasmeaza in egala masura. "M-am întors catre mine insami pentru a-mi regasi sufletul si a-l pune apoi pe panze din ce în ce mai mari", marturiseste Georgeta Constantinescu.

"Lucrarile artistei Georgeta Constantinescu au nascut in mine o viziune complexa si emotionanta: in fiecare dintre tablourile ei am vazut o lume, am descoperit o lupta, am recunoscut un suflet aflat in cautarea adevaratei identitati. Si, ce este mai important, mi-am dat seama ca aceasta viziune poate fi valabila pentru fiecare dintre noi. Am incercat sa transpun penru voi aceasta viziune inspirata de lumile din tablourile Georgetei Constantinescu. De la aceste lumi a pornit totul", explica hair designer-ul Cristina Grama.

Astfel, expozitia "Armonia artelor" propune iubitorilor de frumos un spectacol complex, in care pictura, hair designul, coregrafia, muzica, make-up-ul si designul vestimentar sunt integrate intr-un moment artistic de o sensibilitate aparte. 17 modele vor deveni "tablouri vii" si vor crea privitorilor senzatia ca s-au nascut din picturile Georgetei Constantinescu.

Colectie Abstract Cristina Gram

Colectie Abstract Cristina Gram

Foto: Talentivity

"Exista in fiecare lucrare de-a Georgetei Constantinescu un personaj care, pana la un moment dat, pana la o razvratire de culoare, de forma sau de dimensiune temporala, a trait fericit si senin, fara sa se preocupe de nimic din ceea ce exista in afara lumii sale. Calatoria incepe in momentul in care descopera ca exista – aproape, la o aruncatura de suflet, la doar cativa pasi de dans – si alte universuri, si alte suflete, si alte lupte. Cine ar putea rezista tentatiei de a descoperi ce este in lumile de alaturi? ", intreaba Cristina Grama.

Pe 3 decembrie, de la 18.30, la Biblioteca Nationala a Romaniei, iubitorilor artei li se propune o calatorie fascinanta, tulburatoare, pe parcursul careia vor descoperi cu surprindere o forma de manifestare artistica cu totul inedita.

Expozitia "Armonia artelor" este deschisa publicului intre 3 si 15 decembrie, de luni pana vineri, intre orele 08.00 – 18.00.

Imagini din evenimentul artistic "Abstract" creat de Cristina Grama impreuna cu Georgeta Constantinescu si care a precedat expozitia "Armonia artelor" pot fi urmarite accesand link-urile http://fason.ro/portfolio/collections/si http://www.georgetaconstantinescu.com/abstract/ .