Concert Beethoven/ Mendelssohn la Sala Radio
Seara se va deschide cu partitura lui Mendelssohn - Povestea frumoasei Melusine, partitură concepută în jurul personajului legendar feminin din folclorul european de sec. XIV, jumătate om, jumătate creatură a apei, apropiată sirenelor, a cărei dragoste pentru un nobil se află sub un blestem care o face să rămână sirenă pentru eternitate. Povestea a inspirat mulți artiști de-a lungul timpului, care au redat legenda în literatură sau în muzică, printre care: Goethe, Marcel Proust sau Claude Debussy.
Concertul se va încheia cu o altă partitură semnată de Mendelssohn: Simfonia nr. 4 în la major – Italiana. La fel ca alte creații ale compozitorului, această simfonie a fost concepută ca urmare a unei ample călătorii în întreaga Europa, întreprinsă de acesta între 1829 și 1831. Mendelssohn și-a găsit inspirația în atmosfera plină de viață a Italiei, așa cum mărturisea în scrisorile către familia sa: „Aceasta este Italia! Și acum am început să simt ceea ce consider că este suprema bucurie a vieții. (...) Simfonia Italiană face progrese. Va fi cea mai veselă lucrare pe care am compus-o vreodată, mai ales ultima parte a sa.(...)” Premiera absolută a avut loc la Londra, la London Philharmonic Society, în 1833, chiar sub bagheta dirijorală a lui Mendelssohn.
Prim-dirijor al Filarmonicii Piteşti, dirijor colaborator al Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian - Bucureşti şi invitat al multor alte filarmonici din ţară, dirijorul Tiberiu Oprea este un „pionier” în domeniul muzical: în 2007 a contribuit la înfiinţarea Filarmonicii Piteşti (al cărei director artistic a fost până în 2010) şi este iniţiator al orchestrei Universităţii Piteşti. Tiberiu Oprea a debutat ca dirijor la pupitrul Orchestrei Tineretului Bucureştean, la Sala Parlamentului. Ulterior a fost invitat să conducă orchestra Jeunesses Musicales la Festivalul de la Belfort, Franţa, 1997. Este invitat la pupitrul orchestrelor Filarmonicilor din Bacău, Ploieşti, Craiova, Târgovişte, Râmnicu-Vâlcea, Botoşani ş.a. Tiberiu Oprea a colaborat cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, André Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti vocali de marcă: Felicia Filip, Pompeiu Hărăşteanu, Mediana Vlad, Alfredo Pascu ş.a.
Pianistul Toma Popovici a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, după care a urmat cursurile de master la College of Fine Arts din cadrul Universităţii din Boston, unde a studiat cu Horia Mihail, Victor Rosenbaum şi Tong-Il Han. Activitatea concertistică s-a concretizat prin prezenţa la Festivalul Internaţional George Enescu - 1998 şi 2011, la Rockport Chamber Music Festival - 2007, Kneisel Hall Festival - 2001 şi 2002, Yale University Norfolk Festival - 2003, Bucharest Music and Film Festival - 2008, 2009 şi 2011, precum şi prin numeroase concerte cu Boston Pops Orchestra, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, orchestrele Filarmonicilor din Botoşani, Satu Mare, Oradea, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro , în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”
INTERVIU Un an de la primul caz de COVID-19 în România / De ce a scăzut drastic numărul îmbolnăvirilor în ultimele 2-3 luni și ce ne așteaptă: Al treilea val nu va fi de intensitatea celui de-al doilea / Testele rapide ar trebui distribuite gratuit medicilor de familie, am ști clar numărul real de cazuri