Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită joi, 29 octombrie, ora 19.00, la a 25-a întâlnire Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici. Dialogul cu Tatiana Niculescu Bran, având ca temă Ultima dorință a Reginei Maria, se va purta într-o zi cu o însemnătate specială: într-un alt 29 octombrie, din 1875, la Eastwell House, în reşedinţa din comitatul Kent a ducelui de Edinburgh şi a Mariei Alexandrovna, mare ducesă a Rusiei, se năștea Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, viitoarea Regină a României.

Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici Foto: Librariile Humanitas

„Am iubit Tenha Juvah, locul pe care l-am creat, locul pe care l-am clădit; deci lăsaţi ca inima mea să stea acolo, chiar dacă trupul va trebui îngropat la Curtea de Argeş, alături de Papa, aşa cum este corect pentru o Regină.“ spune Regina Maria în testamentul său, redactat în 1933 la Balcic. Înhumarea separată a inimii are rădăcini simbolice în vremea cruciadelor și a fost urmată în Marea Britanie de alți regi și regine, printre care Richard I, Inimă de Leu. Regina Maria își declara astfel loialitatea față de poporul român și față de acea bucată de pământ, pe atunci românească, a cărei frumusețe fusese făurită cu mâinile ei.

Cartea Tatianei Niculescu Bran, Regina Maria. Ultima dorință, spune povestea ultimelor ore din viața reginei și a inimii sale încercate. Testamentul, boala, relațiile cu ceilalți membri ai familiei regale, amintirea proprietății Tenha Juvah de la Balcic, dezinteresul cu care a fost tratată caseta cu inima reginei în timpul regimului comunist, recuperarea ei recentă de către familia regală, toate aceste momente și amănuntele lor sunt reconstituite unul câte unul din însemnări de jurnal, documente, cărți și articole.

„În această primăvară, mi-a atras atenţia ştirea despre decizia familiei regale de a depune inima reginei în camera ei de la castelul Pelişor, după ani de zile în care s-a aflat în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României. Mi-am dat seama că, în vizitele mele la Balcic, avusesem un interes trecător faţă de povestea inimii ei – şi cam atât. Cum anul acesta se împlinesc 140 de ani de la naşterea reginei, mi-am spus că o carte despre povestea inimii ei ar fi cea mai potrivită declaraţie a admiraţiei şi iubirii mele faţă de această desăvârşită româncă englezoaică, mare regină şi cuceritoare scriitoare.“ (Tatiana Niculescu Bran)