Literatura din 14 tari la 'Noaptea Literaturii Europene la Bucuresti'
Fragmente de literatura contemporana de fictiune, teatru, cronica, studii vor putea fi ascultate in lectura actorilor, scriitorilor, muzicienilor, profesorilor si jurnalistilor invitati.
Un adevarat Ceremonial nocturn, dupa cum este si titlul propus de Valonia-Bruxelles, maestru de ceremonii Gilda Comarzan, va fi la Institutul Astronomic, unde, daca este senin, vom fi impreuna cu Laboratorul de teatru din Bucuresti sub Clar de stele german, auzind de la Florin Busuioc si despre ce e In capul italienilor, cum se poate rescrie povestea lui Pinocchio in franceza, din ce e facuta Casa de zi, casa de noapte poloneza – Voicu(l) Radescu trebuie sa stie, numarand Cele sapte biserici din Cehia pe ritmul duo-ului experimental ORTOLAN si auzind un concis Da grecesc de la Cerasela Iosifescu.
Dinspre Muzeul National Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” se aude O indepartata alarma aeriana maghiara, ne spune A.G. Weinberger si un intreg grup de actori intrigati de Baiatul care a furat calul lui Attila din Spania, nu foarte departe de Smaranda Caragea, care stie tot felul de picanterii despre Amantele din Austria, astfel sigur veti ajunge la Povestiri cu final schimbat si romanesti, ne asigura Andreea Vasile si Emilian Oprea; tot la Muzeu se discuta englezeste si despre Teoria universala – originea si soarta universului cu Alexandru Mironov si Cristian Roman aproape de Casa tacerii din Turcia, de unde se aude totusi Elias Ferkin, in timp ce Marius Chivu va explica traseul pentru Cinci plimbari prin cartier portughez.
Publicul este invitat sa faca in seara de 9 octombrie o plimbare prin Parcul Carol intre Institutul Astronomic si Muzeul National Tehnic „prof. Ing. Dimitrie Leonida” ca sa descopere povestile, cititorii si doua locuri pline de personalitate.
Noaptea Literaturii Europene este un eveniment EUNIC Bucuresti, co-organizat in anul 2015 de Institutul Cultural Roman, Centrul Ceh, Institutul Polonez din Bucuresti, Institutul Goethe, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucuresti, Institutul Francez, British Council, Institutul Cervantes, Forumul Cultural Austriac, Delegatia Valonia-Bruxelles, Institutul Italian de Cultura „Vito Grasso”, Fundatia Culturala Greaca, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre “ si Ambasada Portugaliei/Institutul Camões.

INTERVIU Pentru noi, roboții sunt soluții la probleme. Am învățat cum să primim un refuz și cum să câștigăm încrederea celor care investesc în noi / Doi elevi, despre pasiunea lor
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”
Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României
Cum și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii din funcția de ministru al Sănătății
Ziua demiterii lui Vlad Voiculescu. Ce le-a explicat Barna colegilor despre discuția cu premierul
Landerul InSight al NASA luptă pentru supraviețuire și va intra în hibernare de urgență