Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld, Regina Elisabeta nr.38) va invita la lansarea volumului Să nu plângi de Lydie Salvayre, roman câştigător al Premiului Goncourt în 2014, una dintre cele mai aşteptate cărţi ale acestei toamne la Humanitas Fiction. Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro, la eveniment vor participa scriitorul Sebastian Reichmann, jurnaliştii Mihaela Dedeoglu şi Luca Niculescu şi criticul literar Adina Diniţoiu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

"Sa nu plangi" de Lydie SalvayreFoto: Librariile Humanitas

Nume de rezonanţă al literaturii franceze actuale, Lydie Salvayre a primit pentru romanele sale mai multe premii importante, culminând în 2014 cu Premiul Goncourt pentru Să nu plângi. Opera sa este tradusă în peste douăzeci de limbi.

Nonagenara Montserrat, împuţinată de vârstă şi de boală, rememorează, într-o savuroasă şi lipsită de pudibonderii franceză amestecată cu spaniolă, cele mai fericite şi tragice clipe ale vieţii ei, toate din vara anului 1936, când Spania era scindată între mişcările politice divergente, între ideal şi crimă. La cincisprezece ani, Montse, o fată dintr-un cătun catalan, ajunge în Barcelona revoluţionară, unde descoperă dragostea şi libertatea. Însă euforia începuturilor este întunecată violent de tăvălugul războiului. În Palma de Mallorca, teritoriu franchist, Georges Bernanos consemnează în Marile cimitire sub lună, pamflet publicat în 1938, regresia semenilor săi la stadiul de animalitate şi de acceptare a ororii, sub patronajul unei Biserici care și-a trădat menirea.

„Unicitatea acestui roman, care prezintă vara anarhistă a anului 1936 de la Barcelona ca pe un moment de maximă intensitate, o constituie amestecul de universal şi de particular. Universalul este tot ce s-a spus, tot ce s-a ascuns sub tăcere şi tot ce s-a pus la cale la Berlin, la Moscova, la Paris și în cele două Rome, cea a papilor și cea a lui Mussolini, pe când spaniolii se omorau între ei; particularul este povestea mamei lui Lydie Salvayre, aşa cum i-a povestit-o în amurgul vieţii ei.“ Le Figaro

LYDIE SALVAYRE, pe numele de fată Lydie Arjona, s-a născut la Autainville, în 1948, dintr-un tată andaluz și o mamă catalană stabiliți în Franța de la sfârșitul Războiului Civil. Copil fiind, într-o comunitate de spanioli de lângă Toulouse, a deprins limba franceză prin intermediul școlii și al literaturii. După încheierea studiilor filologice la Université de Toulouse, se înscrie în 1969 la Medicină, iar după absolvire se specializează în psihiatrie, profesând ani buni la Marsilia. La sfârşitul anilor ’70 începe să scrie, iar primele ei texte apar în reviste literare în anii ’80. În 1983 Lydie Salvayre se stabilește la Paris, unde continuă să profeseze, dar şi să scrie, publicând în ritm constant. În 1990, romanul ei de debut, La déclaration, primeşte Prix Hermès. Este urmat de La médaille (1993), La puissance des mouches (1995), La compagnie des spectres (1997), care a obţinut Prix Novembre şi a fost declarat de revista Lire „Cea mai bună carte a anului“,La conférence de Cintegabelle (1999), Les belles âmes (2000), Passage à l’ennemie (2003), La méthode Mila (2005), Portrait de l’écrivain en animal doméstique (2007), BW (2009), distins cu Prix François Billetdoux, Hymne (2011) şi Să nu plângi (Pas pleurer, 2014), pentru care autoarea a fost recompensată cu Premiul Goncourt.