Scriitorul roman Mihai Mircea Butcovan a fost premiat in cadrul concursului “Multietnicitate si cultura” organizat sub egida Primariei Romei la prestigiosul Auditorium Parco della Musica.

Oradeanul a fost decretat castigator la categoria Jurnalism, participand la concurs cu o serie de articole publicate in revista italiana Internazionale.

Mihai Mircea Butcovan a fost invitat sa-si spuna parerea despre situatia tensionata cu privire la romanii din Italia din ultimele saptamani.

“Va marturisesc ca as fi preferat sa nu se mentioneze din nou subiectul in acel context. Nu era cazul sa se sublinieze o situatie care a creat deja destula tensiune. Decat sa ma intrebe pe mine, ar fi trebuit ca insisi organizatorii sa spuna ca sunt si alti romani cu realizari frumoase despre care trebuie sa se vorbeasca. Dar numai anumite fapte beneficiaza spatiu publicistic si se pare ca exista vitrina doar pentru cele rele.”

Mircea Butcovan ne-a marturisit in continuare: “am scris un articol inca din luna iulie despre o anumita parte a presei din Italia, care cultiva rasismul. Atrageam atunci atentia asupra posibilelor efecte ale unor asemenea atitudini, mai precis despre tensiunea care ar fi putut urma cu privire la romani. As fi preferat sa nu am dreptate. Dar ce anticipasem eu in iulie s-a si intamplat. Nu e vorba de profetie.

Era de ajuns sa se citeasca cu intelepciune presa si comunicatele. De cand traiesc in Italia, am asistat la campania impotriva albanezilor in anii ’90, apoi impotriva marocanilor. Nu as fi crezut niciodata ca ar fi sosit si randul nostru, al romanilor”.

Mihai Mircea Butcovan s-a nascut la Oradea in 1969. Este cunoscut in Italia ca scriitor dupa publicarea cartii 'Allunaggio di un immigrato innamorato' ( Aselenizarea unui imigrant indragostit). Traieste la Milano si lucreaza ca educator in domeniul dependentei de droguri si avand o intensa activitate culturala. Colaboreaza cu revista Internazionale, publicatie saptamanala care selecteaza si traduce articole din domeniul politic si cultural aparute in peste 300 de ziare din intreaga lume.

Cat priveste parerea lui Butcovan despre atmosfera de duminica la Amfiteatrul Auditorium, el ne-a declarat: “am fost impresionat ca a venit multa lume, multi reprezentanti ai institutiilor italiene, reprezentanti ai primariei Romei, politicieni.

Dar ceea ce m-a frapat a fost ca dupa ceremonie a venit sa ma felicite o romanca din public. Era se pare unica romanca din sala! Venise la spectacol fara sa stie ca au participat si romani. A fost foarte bucuroasa ca printre premianti s-a aflat si un conational de-al ei”.

Premierea s-a desfasurat duminica in cadrul unui spectacol prezentat de Denny Mendez, actrita si ex Miss Italia.

Butcovan a concurat in finala cu sudamericanul Luis Antonio Flores Aro, responsabil al telejurnalului Sentir Latino si Lanbo Hu, directoarea revistei China in Italia.

Concursul a fost organizat de asociatia Oforula Onlus si sustinut de departamentul pentru politici multietnice si intercultura din cadrul primariei Romei, Organizatia Internationala pentru Migratie OIM si departamentul pentru Politici publice al Universitatii La Sapienza- Roma.

Numerosii candidatii s-au prezentat pentru 6 categorii: Literatura, Jurnalism, Spectacol, Cinema, Intreprinzatori, Proiecte scolastice.