Filmul romanesc inregistreaza un adevarat boom in intreaga Europa.Drumul catre marele premiu din Cannes de anul acesta castigat de „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” in regia lui Cristian Mungiu a fost pregatit de alte succese anterioare inregistrate la acelasi festival de Catalin Mitulescu, Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu.

Dupa intrarea în cinematografele germane pe 22 noiembrie a filmului lui Mungiu, pe 1 decembrie va avea loc premiera germana a „California Dreamin’ (nesfarsit)” in regia lui Cristian Nemescu, detinatorul premiului „Un certain regard” al Festivalului International de Film de la Cannes 2007, informeaza ICR.

Filmul va fi prezentat in cadrul festivalului de film independent Berlin Babylon 14. in aceeasi zi, tot la Berlin, are loc si decernarea premiilor Academiei Europene de Film, la care candidează si filmul lui Cristian Mungiu.

Berlin Babylon 14 este o calatorie in jurul lumii prin 14 filme, care au fost premiate la festivaluri internationale precum cel de la Venetia, Locarno, Cannes sau Toronto, dar care nu au încă o firma de distributie germana. Cele 14 filme vor fi prezentate live de catre un consacrat om de film german, fiecare „patronand” cate un film , dialogand cu regizorul (in cazul în care acesta este prezent) si cu publicul. Filmul California dreamin’ va fi prezentat de regizorul Didi Danquart- cunoscut autor de filme documentare cu angajament politic si regizor al filmelor „Offset” (2006, cu Alexandra Maria Lara si Razvan Vasilescu) si „Schöner sterben/ Sa mori mai frumos” (2002/2003). La premiera va fi prezent actorul Andrei Vasluianu.

California Dreamin’(nesfarsit) va fi prezentat pe 1 decembrie la ora 19.15 si pe 2 decembrie la ora 20.15 la cinematograful Babylon. Informatii detaliate despre festival la www.berlinbabylon14.de

Premiera germana a California Dreamin’ (Nesfarsit) la Berlin are loc cu sprijinul Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu“ Berlin.