Artisti din sapte tari vor participa, in perioada 9-12 iulie, la Festivalul International "Marile serate muzicale ale Bucurestiului", prima editie, care se va desfasura la Teatrul Odeon din Capitala.

Potrivit unui comunicat al Teatrului Odeon, citat de Agerpres, la eveniment vor participa Bruno Canino şi Luisa Sello (Italia), Vladimir Mendelssohn (Olanda), Takashi Shimizu şi Tetsuro Miyoshi (Japonia), Dominique De Williencourt, Michel şi Nicolas Bourdoncle (Franţa), Mario Hossen (Bulgaria), Horia Văcărescu (Anglia), Anton Niculescu, Andrei Licăreţ, Ana­Maria Marian şi Marian Movileanu (România).

Festivalul, organizat de Fundaţia Euterpe în parteneriat cu Teatrul Odeon, este condus de violoncelistul român Anton Niculescu, solist concertist ce şi­a petrecut o bună parte a carierei la Scala din Milano.

"Mă bucur că, după organizarea a patru ediţii pilot la Braşov, am reuşit să multiplicăm acest festival şi să îl facem accesibil şi bucureştenilor. Implicarea unor instrumentişti celebri de pe tot mapamondul este exemplară şi face să sporească diversitatea cultural­muzicală de care are parte oraşul, anul acesta. Vă invit cu drag la un maraton regal de muzică camerală de cel mai înalt nivel", a declarat Anton Niculescu, directorul Festivalului "Marile serate muzicale ale Bucureştiului", citat în comunicat.

Evenimentul, organizat cu sprijnul Primăriei Municipiului Bucureşti, cuprinde patru concerte camerale, prezentate de regizorul Cristian Mihăilescu, ce se vor desfăşura zilnic, de la ora 19,30, în sala mare a Teatrului Odeon.

Potrivit sursei citate, repertoriul pe care festivalul îl propune marelui public este unul "special", din programele concertelor nelipsind lucrări "celebre, rar auzite pe scenele româneşti".

Biletele, cu preţuri cuprinse între 20 şi 30 de lei, sunt disponibile la casieria Teatrului Odeon şi online, pe site­ul www.bilete.teatrul­odeon.ro.​