Tenorul Jose Carreras va susţine un concert la Bucureşti pe 26 noiembrie, la Romexpo, informează un comunicat al organizatorilor, citati de Agerpres.Potrivit acestora, Carreras va fi acompaniat la Bucureşti de "cea mai mare orchestră simfonică din Europa".

Organizatorii anunţă că vor reveni cu detalii despre achiziţionarea biletelor pentru acest show.

Tenorul Jose Carreras, originar din Catalonia, este considerat unul dintre cei mai proeminenţi cântăreţi de operă ai generaţiei sale.

După studii la Conservatorul de Muzică din Barcelona, a debutat în 1970, cu rolul Flavio din "Norma" de Bellini, cu Montserrat Caballe în rolul principal. Remarcat, a fost invitat de celebra soprana să cânte în "Lucrezia Borgia", de Donizetti, primind primul său rol principal - Gennaro.

Consacrarea internaţională a venit repede, fiind invitat pe multe dintre principalele scene lirice ale lumii. În 1972 şi-a făcut debutul american, în rolul Pinkerton din "Madama Butterfly". A fost ovaţionat atât de public, cât şi de criticii de peste Ocean. La 28 de ani interpretase deja 24 de roluri principale de tenor.

În culmea gloriei, în 1987, a fost diagnosticat cu leucemie într-o formă gravă, medicii considerând că are numai o şansă din zece de a supravieţui. Şi-a revenit miraculos, după ce boala i-a întrerupt cariera timp de un an.

După revenirea sa, a fondat "Jose Carreras Internaţional Leukaemia Foundation", căreia i-a consacrat anual concerte caritabile. Din 1995, galele live de la televiziunea din Leipzig au adus donaţii de peste 70 de milioane de euro.