Celebrul antrenor de tenis Nick Bollettieri şi-a trăit viaţa cu intensitatea unui tiebreak de set decisiv. În autobiografia de față, scrisă împreună cu vechiul său coleg şi prieten, Bob Davis, Bollettieri povestește despre începuturile sale modeste și victoriile câștigate pe terenurile centrale de la Wimbledon, Roland Garros, US Open şi Australian Open.

changing-the-game-autobiografia-nick-bollettieriFoto: GiftBooks.ro

Vorbeşte deschis despre cei zece jucători ai săi care au ajuns pe locul I în clasamentul mondial, dar și despre cele nouă vieţi, opt neveste, şapte copii şi toate succesele şi eşecurile legate de aceștia.

Povestea sa, spusă cu umor și înţelepciune, conține sfaturi bazate pe şase decenii de supremaţie în antrenorat, inspiră, motivează şi trece dincolo de terenul de tenis. Rezultatul este portretul unui bărbat de neoprit, energic şi cu inimă mare, care s-a dedicat tenisului, a creat campioni pe teren, dar şi în afara lui şi a schimbat acest sport şi nenumărate vieţi.

Nick mi-a oferit o umbrelă protectoare când am fost aruncat în lumina nemiloasă a reflectoarelor. Erau zile când simţeam că suntem doar noi doi împotriva lumii întregi. Nu am să uit asta niciodată.

Andre Agassi

Una din cele mai mari calităţi ale lui Nick este că, indiferent de situaţie, este întotdeauna alături de tine... De fiecare dată când păşeam pe teren, aprindea scânteia unei personalităţi şi a unei energii extraordinare.

Maria Șarapova

Viaţa mea nu ar fi fost la fel dacă nu l-aş fi întâlnit pe Nick. Sunt bucuroasă că l-am cunoscut şi ca antrenor, şi ca prieten.

Serena Williams

Contribuţia lui în tenis ca antrenor şi deschizător de drumuri este uluitoare.

Monica Seleș