Sala Scoarţelor din Palatul Brancovenesc de la Mogoşoaia, a găzduit marți 7 aprilie 2015, o noua etapă din cadrul ediției a VI a a Concursului „Drumul spre celebritate”. Invitat special al editiei a fost clarinetistul Emil Vișenescu, solist instrumentist al Filarmonicii George Enescu.

Flautistul Stefan DiaconuFoto: Asociatia Pro Valores

Ca spectatori si jurati au participat 51 de elevi ai Colegiului Național de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.

Etapa dedicată instrumentelor de suflat din lemn a fost câştigată de flautistul Ștefan Diaconu, care interpretând opusuri de John Rutter și Bella Bartok, a obținut 51 din cele 102 puncte disponibile. Stefan Diaconu s-a născut la Rădăuți în anul 1990, a studiat pianul și apoi flautul la Colegiul Naţional de Arte “OCTAV BĂNCILĂ”, din IAŞI, în prezent urmează studiile de master la Universitatea Națională de Muzică București, clasa Ion Bogdan Ștefănescu. A beneficiat de o bursă Erasmus la Universitatea din Varșovia, a participat la mai multe cursuri de măiestrie susținute de: Jean Claude Gerardm, Michael Cox și Gergely Bodoky, colaborează cu Filarmonica George Enescu, Filarmonica din Pitești și Camerata Regală.

Următoarea etapă a concursului „Drumul spre celebritate” se va desfăşura mâine 8 aprilie, tot de la ora 15. Este o etapă dedicată viorii. La competiţie vor participa tineri muzicieni din București şi din Republica Moldova, iar invitat special va fi Răzvan Stoica – câștigătorul concursului New Talent de la Bratislava, derulat sub egida Uniunii Europene de Radio.

Aşadar sunteți invitați să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.