Saptamana aceasta, in capitala debuteaza o noua editie a Festivalului de Spiritualitate si Terapii Complementare „A Noua Dimensiune”. Organizat in perioada 25-29 martie la etajul I al Galeriei Dalles, Festivalul de Spiritualitate si Terapii Complementare „A Noua Dimensiune” isi propune sa aduca in prim-plan aspecte cu impact major asupra vietii si dezvoltarii noastre ca oameni, precum armonia, echilibrul si evolutia spirituala.

Festivalul de Spiritualitate si Terapii Complementare Foto: Afis

„Odata cu venirea primaverii, simtim cu totii energia unui nou inceput, dar si amorteala dupa lunile lungi de iarna. Cu siguranta veti gasi la Festivalul de Spiritualitate si Terapii Complementare «A Noua Dimensiune» solutii si remedii pentru optimizarea starii de sanatate, precum si idei pozitive pentru imbunatatirea starii dumneavoastra de spirit. In ultimii ani, din ce in ce mai multi oameni au inceput sa-si indrepte atentia catre beneficiile terapiilor complementare si metodelor alternative de tratament.” (Louisa Udrescu, organizator)

Temele in discutie vor fi amplu dezbatute in programul zilnic de conferinte si seminarii. Workshop-urile practice de terapii complementare pe teme de interes general, homeopatie, aromaterapie, cristaloterapie, dispozitive de protectie energetica si multe altele le vor dezvalui vizitatorilor noile cai de vindecare, largindu-le astfel orizontul cunoasterii.

De asemenea, pe perioada evenimentului, cei preocupati de aprofundarea cunoasterii de sine vor putea achizitiona carti de dezvoltare personala, spiritualitate si ezoterism, psihologie si astrologie, filosofie sau cabala, precum si produse care contribuie la mentinerea sanatatii si imbunatatirea calitatii vietii: siropuri si uleiuri bio, ceaiuri din plante medicinale, cosmetice, orgonite, cristale de terapie sau bijuterii din argint si pietre semipretioase.

Publicul interesat este asteptat de-a lungul celor cinci zile, din 25 pana pe 29 martie, de la ora 10.00 la ora 20.00, la etajul I al Galeriei Dalles. Intrarea este libera.

In paralel, la Sala Dalles, se va desfasura o noua editie a celui mai important targ de carte cu discount din Romania, KILIPIRIM, o ocazie unica pentru iubitorii de carte din Bucuresti de a achizitiona carti cu reduceri substantiale din oferta celor mai importante edituri autohtone.