Soprana Angela Gheorghiu debutează, joi, în rolul Charlotte din opera "Werther" de Jules Massenet, pe scena Operei din Viena, informează Agerpres.

Spectacolul va avea doar trei reprezentaţii la care toate biletele au fost vandute deja.

"Am înregistrat în trecut în studio rolul Charlottei, însă este pentru prima dată când îl interpretez pe scenă, într-un spectacol de operă", spune Angela Gheorghiu, citată în comunicatul de presă. "Mă bucur că debutul meu are loc chiar în oraşul în care opera lui Massenet s-a auzit pentru prima dată şi sper ca reprezentaţiile pe care le vom oferi acum publicului vienez să scrie o pagină frumoasă în istoria acestei partituri. Opera oferă un privilegiu rar - acela de a crea experienţe muzicale proaspete cu partituri centenare, de a debuta în noi formule şi în noi spectacole - iar această continuă înnoire mă încarcă de emoţie şi energie", a adăugat soprana.

Producţia din Viena are, pentru prima dată, în fruntea distribuţiei, o soprană de un asemenea calibru, rolul Charlottei fiind de obicei rezervat mezzo-sopranelor.

Orchestra Operei de Stat este dirijată de Frederic Chaslin, iar partenerul de scenă al celebrei soprane este tânărul tenor francez Jean-Francois Borras. Regia spectacolului este semnata de Andrei Serban

Soprana Angela Gheorghiu a cântat pe toate marile scene din lume, între care New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Shanghai. Pentru cariera sa, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor şi Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordate de Guvernul francez.

Angela Gheorghiu este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi şi al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. În 2010, a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor, iar doi ani mai târziu a primit Medalia "Nihil Sine Deo" din partea regelui Mihai pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.