Recital vienez al pianistului Matei Rogoz

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 26 februarie 2015, 15:22 Actualitate | Cultură


Recital Matei Rogoz
Foto: ICR Viena
Seria concertelor organizate la sediul Institutului Cultural Român de la Viena debutează joi, 5 martie, ora 19.00, cu recitalul pianistului Matei Rogoz. Repertoriul cuprinde lucrări de George Enescu, Ludwig van Beethoven şi Franz Liszt.

Matei Rogoz s-a născut în Bucureşti în 1973. A absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti“, la clasa Ligiei Pop şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Sandu Sandrin. Începând cu anul 1997 a urmat cursuri de perfecţionare la Şcoala Normală de Muzică din Paris sub îndrumarea lui Françoise Thinat. Matei Rogoz este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, cu lucrarea „Sonata pentru pian în secolele XVIII – XIX. Aspecte stilistice şi interpretative“. Pianistul a susţinut recitaluri la Bucureşti, Viena, Paris şi în alte oraşe din Franţa. În anul 2001 a organizat un concert „George Enescu“ la Fundaţia Statelor Unite de la Paris iar în 2002, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Paris, a susţinut la Ambasada României din Franţa două concerte dedicate creaţiei enesciene, filmate şi difuzate ulterior de postul de televiziune TVR Cultural. Cu ocazia comemorării a 50 de ani de la moartea compozitorului George Enescu, pianistul a colaborat din nou cu ICR Paris la organizarea unui concert special dedicat compozitorului.

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la moartea compozitorului, dirijorului şi violonistului român George Enescu. Institutul Cultural Român de la Viena dedică memoriei acestuia seria de evenimente „Enescu şi Viena“.

Programul recitalului:

George Enescu (1881-1855)
Suite no. 2 op. 10 în D Major
I Toccata
II Sarabande
III Pavane
IV Bourrée

Ludwig van Beethoven (1770-1827)
Sonata no. 17 op. 31 no. 2 în D Major
I Largo – Allegro
II Adagio
III Allegretto

Ludwig van Beethoven (1770-1827)
Sonata no. 14 op. 27 no. 2 în C-sharp Minor
I Adagio sostenuto
II Allegretto
III Presto agitato
 
Franz Liszt (1811-1886)
“Après une lecture de Dante” – Fantasia quasi Sonata






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















419 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by