Galeria GOLDART Ghildush vă invită la licitația de luni 8 decembrie, ora 19.00, unde vă așteaptă cu o noua colecție de artă modernă si postmodernă "argumetată” prin mulțimea obiectelor reunite în licitația 135 a Casei Goldart Ghilduș.

Licitatie de arta (1)Foto: Galeria GOLDART

Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro, se vor licita bijuterii sofisticate și obiecte de uz personal, de la necessaire-uri franceze, port monnaie-uri Napoleon al III lea, la brichete și port țigarete, seturi de vitrină, călimări și coupe-papier-uri Art Nouveau, splendide vase de sticlă și ceramică, curiozități orientale.

Varietatea picturii contemporane se lasă descoperită pe de o parte în arta cu accente tradiționale promovată de Nicolae Blei, Radu Dărângă, Gabriel Catrinescu, Theodor Răducanu, pe de altă parte în cea de factură post modernă cultivată de Dorel Zaica, Ion Iancuț, Ștefan Pelmuș și Sorin Ilfoveanu. Diversitatea operelor prezente oferă colecționarilor ocazia de a alege neconstrânși de o temă impusă sau de un anume ”limbaj artistic”.

De la chipurile reprezentate realist, la cele stilizate, portretul se prezintă într-o largă gamă în lucrările unor Corneliu Baba, Nicolae Tonitza , Ionel Ioanid, Ghelman Lazăr, Constantin Piliuță, Marcel Chirnoagă.

Licitatie de arta (2)

Licitatie de arta (2)

Foto: Galeria GOLDART

Natura statică, fie surprinsă în manieră clasică, sau, dimpotrivă, cu vădite înrâuriri expresioniste, cubiste sau post moderne, poate fi admirată în lucrările artiștilor Ion Pacea, Pericle Capidan, Brăduț Covaliu, Ion Popescu Negreni, Leon Alexandru Biju, Dan Băjenaru, Gore Mircescu, Aurel Nedel, Stavru Tarasov , ș.a.

Peisajele cele mai diverse se oferă la rândul lor iubitorilor de frumos: locuri recognoscibile sau numai vederi închipuite întâlnim în operele unor Rodica Maniu, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Dem Iordache, Tibor Erno, Iosif Steurer, Doru Ionescu, Leon Alexandru Biju, George Catargi, Florența Pretorian, Spiru Vergulescu, Gheorghe Vânătoru.

Ieșită din tiparurile genurilor consacrate ”Totem” de Ion Țuculescu mărturisește o dată în plus despre expresivitatea neobișnuită și forța cromatică surprinzătoare proprii marelui artist. O viziune simbolic- fantastică, evocând o lume primitivă dar nicidecum străină de o încărcătură poetică tulburătoare și gravă, ce caută să releve adevărul interior al lucrurilor.

Vizitarea expoziţiei ce cuprinde lucrarile supuse licitatiei se poate face la Galeria GOLDART Ghildush, Intr. I.L. Caragiale nr. 1, după următorul program:

02 -05 DECEMBRIE- MARȚI / VINERI (09:00 – 17:00)

SÂMBĂTĂ 6 DECEMBRIE (11:00 – 15:00)

LUNI 8 DECEMBRIE (09:00 – 19:00)