Teatrul Metropolis anunţă lansarea unui important proiect pentru stagiunea 2014-2015 prin care regizorul scoţian Mick Davis, autorul celebrului film „Modigliani“, montează în premieră mondială un spectacol despre viaţa lui Niccolò Paganini, cel mai mare violonist din istoria muzicii.

„Paganini a fost un om care s-a construit ca mit încă din timpul vieţii. A fost ca un star rock al secolului al XVIII-lea, un Jim Morrison sau un Mick Jagger al timpurilor lui. Vreau să realizez la Teatrul Metropolis un spectacol plin de energie, aşa cum nu s-a mai văzut niciodată, iar actorul care va juca rolul principal trebuie să ştie că va putea face rolul vieţii lui“, spune regizorul Mick Davis.

În sensul celor de mai sus, Teatrul Metropolis organizează audiţii pentru rolul lui Paganini în datele de 18 şi 19 octombrie iar pe 21 şi 22 octombrie pentru celelalte roluri, la sediul din str. Mihai Eminescu nr. 89, sector 2, Bucureşti.

Pentru rolul lui Niccolò Paganini se caută un actor cu vârsta cuprinsă între 25-35 ani. Actorul trebuie să fie suplu şi cu aptitudini atletice, cu un dezvoltat simţ al ritmului și al coordonării, fiind vorba de un rol solicitant fizic. Actorul trebuie să fie dedicat procesului de „înțelegere“ a lumii marelui violonist virtuoz, dar şi să fie dispus să mânuiască vioara și chitara spaniolă.

Scenografia spectacolului va fi realizată de Dragoş Buhagiar. Mai multe informaţii despre cerinţele rolurilor disponibile la casting pot fi găsite pe site-ul www.teatrulmetropolis.ro.

Potrivit comunicatului institutiei teatrale inscrierile (CV-ul şi date de contact-nr. telefon) se fac la adresa de e-mail auditiepaganini@gmail.com menţionând în subiectul e-mail-ului rolul pentru care optaţi iar ulterior vi se vor comunica data şi ora la care veţi fi programaţi.

Mick Davis este cunoscut ca regizor al filmelor Modigliani, Dorian Gray, The Match şi scenarist al filmelor Love in Paris, Amprenta morții cu Jean-Claude Van Damme. A lucrat cu actori precum Andy Garcia, Pierce Brosnan, Elsa Zylberstein, Eva Herzigova, Ryan Phillippe și mulți alții.

Pentru viitorul spectacol Paganini, de Mick Davis sunt supuse castingului urmatoarele roluri :

NICOLO PAGANINI: 25-35 ani. Actorul trebuie să se poată încadra într-o gamă emoțională cuprinsă între a fi din secolul al 18-lea, Jim Morrison, până la un om incredibil de sensibil. Trebuie să aibă o constituție fizică slabă și atletică. Trebuie să aibă dezvoltat sentimentul ritmului și al coordonării, rolul fiind foarte solicitant fizic. Actorul nu va trebui doar să fie dedicat procesului de "înțelegere" al lumii marelui violonist virtuoz, dar trebuie, de asemenea, să fie pregătit să îmbrățișeze instrumentul, precum și chitara spaniolă.

ELISE BONAPARTE: 25-30 ani. Elise este sora excentrică și comică a lui Napoleon. Are un aer de aroganță în ceea ce o privește și este plină de propria ei importanță. Elise trebui să fie foarte atractivă, senzuală și, în același timp, amuzantă! Ea ar trebui să nu știe NIMIC despre muzică, dar totul despre politică și bărbați, cu excepția lui Paganini! Elise nu produce un sentiment de căldură în jur. Caută să se înalțe social și politic și este mai presus de toate nesinceră.

EPISCOPUL JANIN: 60 ani. Episcopul Janin este Torquemada poveștii. Este ca Frollo în Notre Dame. Este libidinos, viclean și manipulator, dar în același timp, este obsedat să-și servească biserica, pentru ca, probabil, într-o zi să devină Papă. El este un ipocrit auto-flagelator, care mănâncă, doarme, bea și păcătuiește în obsesia lui, pentru a dovedi că PAGANINI este în ligă cu diavolul.

PĂRINTELE VINCENZO: 25 ani. Este tânărul nostru idealist. un tânăr care a renunțat la avere, titlu, putere și la cea mai frumoasă fată din Verona, ca să-și urmeze chemarea de a-i sluji lui Iisus Hristos. Dar descoperă că această chemare a lui a fost să fie apărătorul lui Paganini și, astfel, să arate lumii că harul lui Paganini a venit de la Dumnezeu, nu dintr-un pact cu Satana. Contestându-și propriul mentor, Episcopul JANIN, el va pune tot ceea ce a iubit vreodată în pericol să-l prevină pe Paganini de orice crimă întunecată.

MARIA VENTESEI: 20 ani. Tânăra fată frumoasă care a fost logodită cu Vincenzo și care este sedusă de Episcopul Janin, pentru a salva visul lui Vincenzo de a servi Biserica și pe Dumnezeu. Maria își va lua viața și în acest fel, îl va face pe Vincenzo să realizeze cine este cu adevărat forța demonică, Episcopul Janin.

TERESA PAGANINI: 50 ani. Iubitoarea, grijulia, atenta și războinica mamă a marelui virtuoz. Ea va ajunge în fața episcopului să-l implore să-i lase fiul în pace, dar va ajunge apoi să ia în considerare otrăvirea bătrânului episcop, pentru a-și salva fiul de la viitoare batjocoriri. Ea este o mamă-pământ.

ANTONIO PAGANINI: 50 ani. Tatăl care și-a împins băiatul să devină un mare virtuoz, dar cu costul propriei sale sănătăți psihice și cu instalarea demenței precoce, crezând că băiatul său are doar nouă ani și tratându-l ca atare, dar va avea momente emoționale, de luciditate, între el și soția sa și părintele Vincenzo.

NAPOLEON: GĂSIT

ELEANORA QUILICI: GĂSIT

RECUZITĂ PENTRU CASTING:

6 viori clasice.

2 chitări flamenco.

O masă.

Lumânări pe suporturi (nu mai puțin de un metru înălțime).

MUZICĂ: PLAYBACK:

-PAGANINI’S CARPICE #24.

-PAGANINI GUITAR SONATA #9 .