S-a stins pe 11 august Pierre Ryckmans, scriitor, sinolog și critic literar belgian, cunoscut publicului mai ales sub criptonimul de Simon Leys. De ce este Leys (sau Ryckmans) important? În primul rând, pentru că în plină febră maoistă occidentală, când Philippe Sollers ori Julia Kristeva (și nu doar ei) trăiau în extazul barbarei Revoluții Culturale, Simon Leys a spus adevărul. A vâslit contra curentului, asemeni, să zicem, unor Boris Souvarine, Panait Istrati sau André Gide. Era un om al valorilor clasice, cu o scriitură de magnifică limpezime, nu suporta haosul axiologic și relativismul moral.
Când Jean Pasqualini (jurnalist franco-chinez, pe numele real Bao Ruo-Wang) își scria memoriile experienței de prizonier politic în Laogai (gulagul chinez), Leys era singurul care îi lua apărarea. Prisoner of Mao a fost publicată în Franța în 1973 și mulți din suporterii revoluției culturale chineze s-au grăbit să-l denunțe pentru a fi prezentat deformat utopia unei națiuni cu muncitori și țărani fericiți. Nu, atât Pasqualini (Wang), cât și Leys (Ryckmans), știau foarte bine că Laogai (în chineză, “reeducare prin muncă”) era un Gulag în toată puterea cuvântului (Mao folosise din plin “expertiza” consilierilor sovietici). Ryckmans a spus despre memoriile lui Wang că reprezintă cel mai important document despre gulagul chinez. O astfel de sentință suna aproape ca o insultă, dacă nu chiar blasfemie, pentru prietenii exaltați ai Tel Quel-ului aflați în faza lor ultramaoistă, deci de maximă și stupidă iresponsabilitate.
Leys a murit la 78 de ani în Canberra, Australia, patria lui adoptivă, dar marea dragoste a rămas pentru el această Chină a misterelor vag accesibile. Într-un interviu recent, Leys spunea despre vizita sa din 1955 în această țară (la acea vreme era student): “Impresia mea copleșitoare (o concluzie căreia i-am rămas fidel pentru tot restul vieții mele) era că ar fi fost de neconceput să trăiești în această lume, în epoca noastră, fără o bună cunoaștere a limbii chineze și un acces direct la cultura chineză”. Pseudonimul de Simon Leys și l-a luat în 1971, din rațiuni editoriale, când apariția uneia din cărțile sale (The Chairman’s New Clothes) i-ar fi făcut altfel dificilă prezența în China pentru cercetări de teren. A continuat apoi toată viața să predea literatură chineză în Australia.
Cel care i-a fost doctorand, Kevin Rudd, fostul premier australian, rezumă în câteva cuvinte impresionante cât de important a fost Pierre Ryckmans (Leys) pentru mediul universitar australian, dar și pentru sinologia mondială, în general. Era deopotrivă un om al credinței și păstra permanent deasupra biroului său un portret al lui Thomas More. Viziunea lui despre mediul universitar era la rându-i una deosebită – spunea Ryckmans: “Când o universitate cedează în fața tentației utilitariste, ea trădează propria-i vocație și își vinde sufletul”. Un superb om de litere, catolic fervent, navigator iscusit, minunat scriitor în limbile franceză și engleză, fin cunoscător al literaturii și culturii chineze (a tradus generos, printre alții, din Confucius, și a oferit comentarii remarcabile), Pierre Ryckmans va lipsi foarte multor oameni, atât familiei pe care o lasă în urmă, cât și celor care i-au devorat și iubit scriitura și gândurile. Publicul larg și-l va aminti mereu ca pe remarcabilul belgian, eminent sinolog în spațiul universitar din Australia, dar mai ales pentru cartea The Hall of Uselessness (volum de eseuri).
Susan Sontag spunea că “Simon Leys rămâne [în epocă] cel mai pătrunzător, cel mai elegant, cel mai incisiv – într-un cuvânt: cel mai bun iubitor și observator al Chinei.” Iar Jean-François Revel observa: “Cărțile lui sunt esențiale. Citirea și recitirea lor este esențială pentru a vedea că în acel secol al minciunilor, uneori, adevărul privește în sus și izbucnește în râs”.
Și o idee despre cumpătarea intelectuală a lui Leys – când intelectualul public cu origini palestiniene, expert în postcolonialism, Edward Said, sugerează că statutul “celuilalt” (theother) impus de occidentali asupra Orientului duce la ostilitate și agresiune, Simon Leys îi răspunde liniștit: “De ce n-ar putea sfârși la fel de bine în admirație, minunare, auto-cunoaștere sporită, relativizare și reajustare a valorilor cuiva, conștientizare a limitelor civilizației cuiva?” Nu suporta bădărănia și cinismul în lumea spiritului. Astfel era Leys, un căutător al luminii și argumentului incasant (“iscusit precum un arici”, sună titlul din presa australiană).
citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
