Un spectacol "foarte fun si foarte ironic", care aduce "teme cu care putem relationa foarte bine in ziua de azi". "Ziua in care nu se cumpara nimic", spectacol selectat in cadrul programului 9G (Noua Generatie) al TNB, va avea premiera in toamna aceasta la Teatrul National. Hotnews.ro a participat la lectura spectacolului, primavara aceasta, la Unteatru. "Interesant este ca temele sunt unele cu care putem relationa foarte bine in ziua de azi. Una dintre temele principale este felul in care capitalismul deformeaza societatea, raportul tau la ceilalti oameni si raportul tau la ideea de consum. Felul in care marile firme exploateaza oamenii din lumea a treia... E foarte important ca ajungi la public cu o structura care e si entertaining, care e si... temele astea sunt mai usor de inteles, dar sunt totusi niste teme importante. Pune niste probleme, fara sa fie un text violent", spune echipa spectacolului.

Ziua in care nu se cumpara nimicFoto: HotNews.ro

"Ce ne dorim noi foarte mult este ca pentru spectatori, experienta spectacolului astuia sa depaseasca o zi obisnuita la teatru, pur si simplu sa-l invaluie. Sa fie o experienta reala, sa il surprinda si sa il tina viu", spun actorii din "Ziua in care nu se cumpara nimic".

Interviu cu echipa spectacolului "Ziua in care nu se cumpara nimic" si imagini de la lectura cu public a spectacolului:

"Ziua in care nu se cumpara nimic"

De Kim Atle Hansen

Traducerea: Ilinca Harnut si Simona Cuciurianu

Regia: Horia Suru

Scenografia: Bogdan Costea

Video proiectii: Razvan Mihalachi

Distributia: Laurentiu Banescu, Simona Cuciurianu, Cristina Gavrus, Ilinca Harnut, Rolando Matsangos, Andrei Morariu, Olivia Nita

Echipa spectacolului in redactia Hotnews.ro

  • 7 proiecte selectate in cadrul programului 9G

Teatrul National "I. L. Caragiale" Bucuresti, prin Centrul de Cercetare si Creatie Teatrala "Ion Sava", a lansat in ianuarie 2014 programul 9G (Noua Generatie) care se adreseaza tinerilor creatori de teatru, absolventi ai facultatilor de profil, cu varsta pana in 35 de ani, neangajati in institutii de spectacol. Pana la data de 15 martie au fost inscrise 42 de proiecte. Echipa de selectie a fost formata din Ilinca Tomoroveanu, Cristiana Gavrila, Masa Dinescu si Violeta Popa.

Sapte spectacole selectate vor intra in productie la Sala Mica a Teatrului National I.L. Caragiale din Bucuresti:

1. Copii de aruncat dupa Murakami, dramatizarea si regia Doru Dragoi

2. ActOrchestra - teatru muzical - regia Horia Suru

3. DISTOPIE. Shakespeare. REMIX - regia Catinca Draganescu

4. Dragoste in patru tablouri de Lukas Baerfuss - regia Elena Morar

5. Organic dupa Inutil de Saviana Stanescu - regia Andrei Majeri

6. Outcry sau Piesa celor doua personaje de Tennessee Williams - regia Iris Spiridon

7. Ziua in care nu se cumpara nimic de Kim Atle Hansen - regia Horia Suru