Mariana Nicolesco: Editia Master Class 2014 s-a incheiat cu un maraton liric de sase ore

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 5 august 2014, 14:12 Actualitate | Cultură


Master Class 2014 (1)
Ediţia 2014 a Cursurilor de Măiestrie Artistică din cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto "Hariclea Darclée" a cuprins un maraton liric de aproape şase ore, zeci de participanţi de valoare şi omagii aduse unor personalităţi, precum Darclée, Herlea, Gluck, Jommelli, Meyerbeer.

"Marea bucurie pe care ne-a adus-o ediţia din acest an a Cursurilor de Măiestrie Artistică din cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto «Hariclea Darclée» a fost aceea de a constata că ni s-au alăturat nenumărate voci noi, multe foarte frumoase şi bine pregătite, talente conştiente de faptul că drumul spre performanţele excepţionale nu este niciodată facil şi e întotdeauna exaltant", spune soprana Mariana Nicolesco, într-un comunicatul remis Hotnews.ro.

"Progresele făcute de noi în această săptămână ne asigură perspectiva unei excepţionale ediţii 2015 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto «Hariclea Darclée», ediţie jubiliară marcând 20 de ani de când am creat această formidabilă instituţie care azi e recunoscută ca parte a patrimoniului mondial al culturii şi se bucură de Înaltul Patronaj UNESCO", mai spune soprana Mariana Nicolesco.

Master Class 2014 (2)
Foto:
Potrivit sopranei Mariana Nicolesco, la ediţia din acest an a evenimentului, participanţii au onorat, sâmbătă, memoria Haricleei Darclée, la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate, ascultând şi cele două cântece româneşti cântate de aceasta, "singura mărturie sonoră a unei voci şi a unei personalităţi care avea să domine lumea lirică timp de 25 de ani".

"Şi am salutat memoria minunatului bariton Nicolae Herlea, plecat la cele veşnice în acest an şi care a fost dintotdeauna alături de mine şi de tinerii noştri prieteni veniţi de pretutindeni să-şi asume experienţa marilor tradiţii ale artei cântului. Nu am păstrat un moment de reculegere, cum se obişnuieşte, ci toată audienţa din sala vechiului teatru în care a debutat Darclée, în picioare, a ovaţionat numele lui Nicolae Herlea şi cântul său în «Il Barbiere di Siviglia» de Rossini", a mai spus Mariana Nicolesco.

In cadrul Master Class-ului 2014 , "Dr. Stephan Poen a conferenţiat despre cele două personalităţi şi despre creaţia lui Gluck şi Jommelli, la 300 de ani de la naşterea acestor mari compozitori, şi despre Meyerbeer, la 150 de ani de când s-a stins".

Master Class 2014 (3)
Foto:
"Conferinţa a fost acompaniată de proiecţiile video ale interpretărilor mele pe scenele lumii ale unor capodopere ale artei lirice: «Alceste» de Gluck, «Fetonte» de Jommelli, «Gli amori di Teolinda» de Meyerbeer şi «Tosca» de Puccini, după care a urmat un Recital al tinerilor artişti în care au strălucit sopranele Silvia Micu, Alida Barbu şi Aida Pavăl, mezzosopranele Maria PoMaria Popauela Pascu, tenorii Ionuţ Hotea şi Adrian DAdrian Dumitruniaţi la pian de Ioana Maxim şi de Peter Kolcsar", a spus Mariana Nicolesco.

Soprana a precizat că aceştia au acompaniat duminică zecile de participanţi care s-au întrecut unii pe alţii la Concertul maraton Master Class. "Tot ei au acompaniat duminică, 3 august, zecile de participanţi care s-au întrecut unii pe alţii în bravură în cadrul Concertului maraton Master Class, care a durat aproape şase ore, timp în care am condus în scenă marea noastră bătălie pentru perfecţiune, spre încântarea publicului, reluând fiecare imprecizie sau eroare, până la apropierea de desăvârşire", a mai spus Mariana Nicolesco.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















449 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by