Democratia este una dintre marile realizari ale omenirii. Ce se intampla insa cand oamenii destepti, echilibrati si cu bun simt dau inapoi in fata latrailor, parvenitilor, grandomanilor? Atunci, democratia risca sa se transforme in idiocratie. In cartea sa „Dictatura prostilor – cum se tampeste societatea noastra, pentru ca desteptii cedeaza mereu“, Brigitte Witzer face o analiza critica a unui sistem contemporan sprijinit de politicieni, afaceristi si mass-media, „chitit pe prostire“ ca marketing de produse si idei. Cartea autoarei germane este totodata un apel la iesirea din aceasta mlastina mentala. Gandeste singur, simte pe cont propriu, trage-ti propriile concluzii si nu te lasa manipulat permanent, indeamna prof. dr. Brigitte Witzer, o autoare cu experienta in invatamantul superior, presa si mediul de afaceri.
„Dictatura prostilor” (Die Diktatur der Dummen) a aparut in 29 aprilie la editura Heyne din München, iar la finele lunii mai a fost pusa in vanzare a doua editie. In format tiparit costa 16,99 euro si are 272 de pagini, insa poate fi cumparata si ca e-book sau audio-CD. Aflata pe lista de bestseller non-fiction intocmita de Spiegel, cartea a starnit valva nu doar prin provocantul titlu, ci si prin provocarea la responsabilitatea individuala, in relatie cu puterea si atributiile acesteia in societate.
Analiza din carte nu apare din neant. La Berlin se afla sediul firmei „Evolutii – Birou de management post-eroic“, unde se deruleaza munca de ani de zile a echipei conduse de prof. dr. Witzer. Brigitte Witzer a absolvit germanistica si stiintele comunicarii, iar la 33 de ani a devenit profesoara la universitate pe domeniul tehnici editoriale si de mass-media (1993-1998). Ulterior, a detinut functii de conducere la Data Becker si in concernul Bertelsmann. De 16 ani, ea lucreaza ca si consultant de specialitate, dar si ca membru in administratiile unor companii listate la bursa.
Intr-un interviu luat de EPOCH TIMES Deutschland, Roland R. Ropers caracterizeaza cartea Brigittei Witzer drept „cea mai profunda descriere din prezent a unei situatii de dictatura administrativa si mediatica dirijata politic“. Daca motto-ul acestei „dictaturi” este accelerarea necontrolata a cresterii cantitative, in detrimentul calitatii, atunci viata ajunge sa fie masurabila doar in cifre de vanzare, rating si click-uri.
Witzer considera insa ca aceste masuratori induc in eroare. „Chiar daca, de pilda, like-urile de pe Facebook au fost candva gandite ca mesaje calitative, astazi ele sunt relevante doar cantitativ“. „Calitatea nu e masurabila, ci doar descriptibila“, afirma autoarea, iar „accelerarea cresterii duce inevitabil la o ruina comatoasa“, caci „multi dintre noi nu mai fac diferenta dintre cantitate si calitate”.
Smartphones, Twitter, Facebook, telenovele si talk-show-uri din ce in ce mai penibile umplu timpul celor mai multi. Unde e viata adevarata, contactul si schimbul de idei valoroase cu oameni reali, descoperirea naturii si a placerilor oferite de ea?, se intreaba Brigitte Witzer. Ea ajunge la concluzia devastatoare ca „moravurile noastre se degradeaza in mod exponential, iar placerea e deghizata in fericire”. Societatea placerii nu e neaparat o societate fericita, ci o realitate banala, cosmetizata cu ajutorul mass-mediei, si care reflecta „puterea sistemelor, iar pe langa acestea, neputinta noastra”.
Raspunzatoare sunt, in opinia autoarei germane, politicul, economicul si mass-media, care vor sa-si vanda astfel, cu profit, produsele, ideile si povestile. Astfel, aceasta „perfecta dirijare externa “ se transforma intr-o dictatura pe care cei mai multi nici nu o percep ca atare, caci au renuntat demult sa fie curiosi sau sa-si mai puna intrebari, prea ocupati fiind cu palavrageala pe net, continua verificare a mesajelor, e-mailurilor si a banalitatilor postate pe platformele de socializare.
Prostia, in definitia Brigittei Witzer, este „lipsa capacitatii de a trage concluziile potrivite rezultate din propriile perceptii si de a invata din aceste concluzii ceea ce este necesar sau posibil“. Astfel, prostii sunt cei lipsiti de educatie sau care nu pot invata, dar si cei care nu au incredere in propriile lor perceptii, avute candva sau pierdute pe parcurs. Remediul propus de autoare este regasirea propriilor nevoi si dorinte, controlul interior al acestora, in dauna celui exterior si strain.
Autoarea detaliaza tehnicile de manipulare a opiniei publice prin mass-media comerciala, dar si de stat. Acesteia i se alatura mediile electronice, dar si editurile care umplu rafturile cu literatura de prost gust si maculatura despre sex. „Zonele umede” au cucerit rafturile librariilor, ocupa spatiu in emisiunile culturale de la radio sau TV, mancandu-le din buget. Industria „divertismentului” isi intinde tentaculele peste tot, concernele reusesc sa creeze consumatorilor false simtaminte, nevoi si dorinte. Totul in numele cantitatii, al ratingului, al vanzarii pe piata.
In aceeasi directie se indreapta si sistemele de invatamant, care dau diplome pe banda rulanta, pentru ca absolventii sa-si puna cat mai repede pielea la bataie pe piata. In numele „valorificarii” pe piata are loc „o masiva dirijare externa”, considera prof. dr. Witzer, care a intors spatele invatamantului superior, dupa ce a vazut cum sunt dirijati banii pentru cercetare si in ce scopuri, uneori hilare: de exemplu, cum se elaboreaza teorii „stiintifice” pe baza carora apar ulterior doua-trei sute de retete de slabit.
Lobby-ul economic si financiar n-ar putea fi insa asa puternic iar manipularea mediatica n-ar prinde asemenea proportii, daca politicul ar sta in banca lui. „Insisi politicienii se pare ca mizeaza pe faptul ca noi, ca grupari-tinta, actionam prosteste”, considera autoarea. Prosteste, in sensul incapacitatii de a sesiza adevarul, de a trage concluzii sau de a invata din greseli. Witzer mentioneaza situatii legate de scandaluri politice din Germania in care aceasta pare a fi o „republica bananiera” sau o „societate tribala”, dirijata mai degraba de instincte, decat de ratiune.
Pe incertitudini sistematice si nesimtire sau prea multa simtire emotionala a „prostilor” mizeaza politicul, cand brat la brat cu mass-media, vrea sa implementeze legi si idei. Remediul la „dirijarea externa”, propus de autoarea germana, este „controlul propriu” si „doza potrivita de autonomie”, ca masura a unei responsabilitati constiente si asumate. Calitatea trebuie sa primeze in fata cantitatii, nevoia in fata seductiei, vivacitatea in fata simplei functionalitati. Iar instinctul sanatos si autenticul sentiment trebuie sa fie repuse la locul lor, in confruntarea dintre eul intern si fortele dinafara fiecaruia dintre noi.
2
16
