Antoaneta Ralian, Daniel Bănulescu, Gheorghe Schwartz şi Adriana Babeţi se numără printre câştigătorii Premiilor Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2013, care au fost decernate luni seară, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sala 'Mircea' Eliade a Bibliotecii Naţionale a României, informeaza Agerpres.

Premiul Naţional pentru Literatură a revenit la această ediţie traducătoarei nonagenare Antoaneta Ralian.

Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2013, alcătuit din Mircea Mihăieş (preşedinte), Livius Ciocârlie, Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea Enache, Ioan Holban şi Nicolae Oprea, a acordat următoarele premii:

* pentru Cartea de poezie: Eugen Suciu, 'Ţeasta', Ed. Tracus Arte;

* la secţiunea Cartea de proză: Gheorghe Schwartz, 'Cei O Sută. Agnus Dei', Ed. Curtea Veche;

* pentru Cartea de teatru: Daniel Bănulescu, 'Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?', Ed. Charmides;

* pentru Cartea de eseu, critică şi istorie literară: Adriana Babeţi, 'Amazoanele', Ed. Polirom;

* la secţiunea Cartea de debut: Ştefan Baghiu, 'Spre Sud, la Lăceni', Ed. Cartea Românească, şi George Neagoe, 'Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş', Ed. Cartea Românească.

* la Cartea pentru copii şi tineret: Passionaria Stoicescu, 'Povestioare cu ploaie şi soare', Ed. Carminis;

* pentru Literatura în limbi ale minorităţilor: la secţiunea Scriitori în limba maghiară: Vida Gabor - 'Ahol az o lelke' (roman) - 'Unde-i sufletul său'; la Scriitori în limba slovacă: Anna Kaliankova - 'Kristal'ova reika slov' (poezie/debut) - 'Fluviul cuvintelor de cristal'; la Scriitori în limba ucraineană: Pavlo Romaniuk - 'Chervoni koni sertzia' (poezie) - 'Caii roşii ai inimii';

* pentru Traduceri: Cristian Bejan, 'Gânduri către sine însuşi'/Marcus Aurelius, Ed. Humanitas;

Premiul Fundaţiei 'Andrei Bantaş' (pentru traduceri din limba engleză) a revenit Iuliei Gorzo, 'Teatrul lui Sabbath'/Philip Roth, Ed. Polirom, iar Premii speciale au fost acordate lui Ştefan Agopian - 'Scriitor în comunism', Ed. Polirom şi Simion Dănăilă - 'Opere complete - 7 volume Friedrich Nietzsche, Ed. Hestia.