"Bijuterii muzicale" cu Razvan Suma, Toma Popovici si Horia Dumitrache, la ICR Budapesta
Răzvan Suma – violoncel - este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu peste cinci sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume, fiind caracterizat de publicaţia germană “Das Orchester” astfel: “Violoncelistul Răzvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea şi inteligenţa sa”.
Sub titlul “Vă place BACH?”, în 2012 Răzvan Suma a susţinut primul său turneu naţional solo, evenimentul reprezentând o premieră absolută în România în domeniul muzicii clasice. Cele două ediţii ale turneului (1-21 martie şi 2 octombrie - 7 noiembrie 2012) au însemnat 17 oraşe din România şi peste 10.000 de spectatori. În perioada 8-29 octombrie 2013 , Răzvan Suma, a prezentat alături de pianistul spaniol Josu Okiñena, publicului din 13 oraşe din România turneul „Vă place... Brahms?”.
Toma Popovici – pian - este licenţiat şi doctor al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, în prezent, lector universitar al aceleiaşi universităţi. A obţinut premii la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, cele mai importante fiind premiul întâi al concursului internaţional “Dinu Lipatti”, Bucureşti (1997), premiul întâi la concursul internaţional Waki-Osaka, Japonia, 1996, premiul întâi la “Ann and Aaron Richmond Competition”, Boston, 2001, precum şi locul întâi la olimpiadele naţionale de la Baia Mare, 1991, Constanţa, 1994, iar în anul 1997, Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora” i-a acordat premiul pentru activitate solistică.
Activitatea concertistică a inclus numeroase concerte între care amintim: Festivalul Internaţional George Enescu, 1998 şi 2011, Rockport Chamber Music Festival, 2007, Kneisel Hall Festival, în 2001 şi 2002, Yale University Norfolk Festival, 2003, Bucharest Music and Film festival, 2008, 2009 şi 2011, în 2013 a participat la festivalul „Murten Classics” în Elveţia.
Horia Dumitrache - clarinet - a absolvit în anul 2000 Academia de Muzică din Bucureşti, secţia clarinet, iar în anul 2004 şi-a încheiat masteratul la Facultatea de Arte din Berna (Prof. Ernesto Molinari) cu diploma de solist pentru clarinet şi clarinet bas. A urmat apoi cursurile Academiei de la Lucerna cu Pierre Boulez şi „Ensemble Intercontemporain”, actualmente se ocupă de muzica clasică, de cea contemporană, de muzica electronică şi de improvizaţie.
Dintre colaborările şi participările la nivel internaţional ale clarinetistului Horia Dumitrache amintim interpretarea concertelor pentru clarinet şi orchestră de Elliott Carter din cadrul „Biennale Bern”, a concertului de Franco Donatoni cu Orchestra Simfonică din Berna şi participarea la Lucerne Festival (Culture and Congress Center KKL).

EXCLUSIV Câți bani pentru investiții au primit în ultimii 10 ani spitalele-vedetă ale pandemiei. Care a fost cel mai "răsfățat" spital din prima linie
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU