Muzeul National de Istorie a Romaniei va gazdui din 15 mai expozitia "Haina il face pe om. Sase secole de istorie vestimentara", unde se vor regasi diverse piese din perioada secolelor XV-XX. Vor fi expuse vesminte laice si ecleziastice, costume, uniforme, dar si accesorii purtate de anumite catogorii sociale - nobilime, cler, negustori, diplomati, militari, functionari, oameni de cultura si de stiinta.

Expozitia este deschisa intre 15 mai si 24 augustFoto: MNIR

Expozitia este organizata in parteneriat cu Muzeul Militar National Regele Ferdinand I, Bucuresti, Complexul Muzeal National Moldova, Iasi, Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova, Ploiesti, Muzeul Bucovinei, Suceava si Complexul National Muzeal Curtea Domneasca, Targoviste.

Expozitia temporara "Haina il face pe om. Sase secole de istorie vestimentara" propune o incursiune in istoria vestimentara a spatiului romanesc, in perioada cuprinsa intre secolele XV - XX. In cadrul acesteia vor fi prezentate vesminte laice si ecleziastice, costume, uniforme, dar si accesorii purtate de anumite catogorii sociale - nobilime, cler, negustori, diplomati, militari, functionari, oameni de cultura si stiinta, artisti de renume, dar si simple doamne cochete si "gentelmani" din vremuri trecute.

"Haina il face pe om. Sase secole de istorie vestimentara" nu presupune doar o simpla prezentare de obiecte vestimentare de demult, ci doreste sa surprinda haina in complexitatea sa, ca element important al vietii sociale, economice, culturale si ca purtatoare de mesaj ideologic. Totodata, expozitia, prin modalitatea in care este conceputa, din punct de vedere tematic si cronologic, ofera vizitatorului posibilitatea de a admira obiecte vestimentare de o deosebita valoare artistica si istorica, in toata plenitudinea lor.

Multe dintre exponate provin de la personalitati de marca ale istoriei Romaniei, precum domnitorul Alexandru cel Bun, principii Transilvaniei - Gabriel Bathory si Gabriel Bethlen, Alexandru Ioan Cuza, regele Carol I, regele Ferdinand I, regina Elisabeta, regina Maria, regele Carol al II-lea, Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Heliade Radulescu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, generalul Averescu etc.

Expozitia este deschisa la Muzeul National de Istorie a Romaniei in perioada 15 mai - 24 august 2014 si poate fi vizitata de miercuri pana duminica, in intervalul orar 10.00 - 18.00.