Teatrul Ţandarica anunta premiera spectacolului "Muzicantii din Bremen", regizat de Attila Vizauer, pe muzică originală compusă de Ioan Gyuri Pascu. Premiera va avea loc miercuri, 14 mai 2014, de la ora 18.00.

Premiera cu "Muzicantii din Bremen"Foto: Teatrul Tandarica

Celebra poveste a celor patru animăluţe, scrisă de Jacob şi Wilhelm Grimm, a cunoscut multe versiuni cinematografice, de desene animate şi musicaluri dar cea mai semnificativă recunoaștere este statuia din Bremen, ridicată în 1953, reprezentându-le pe indragitele personaje principale.

Spectacolul de la Tăndărică păstrează povestea clasică adăugând o prospețime dată de muzica originală extrem de ritmată, de jocul nuanțat al actorilor, de păpușile expresive și colorate, de umorul replicilor și de comicul de situații.

Spectacolul are in distributie pe: Gabriel Apostol, Ioan Brancu, Andreea Ionescu, Marin Fagu, Daniela Ruxandra Mihai, George Simian, Adrian Alexandru Neculcea. Coregrafia spectacolului este semnata de Vava Stefanescu.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar accesul în sală se face doar pe baza unei rezervări prealabile la tel: 021.315.23.77, se precizeaza in comunicatul teatrului.