Concursul Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, ediţia a II-a, aduce faţă în faţă la finalul lunii iunie personalităţi ale lumii muzical-teatrale internaţionale şi posibile capete de afiş pe marile scene ale lumii. În perioada 25-29 iunie 2014, la Opera Naţională Bucureşti se vor desfăşura fazele finale ale concursului de canto, competiţie la care s-au înscris 150 de candidaţi din 51 de ţări, informeaza ONB.

Le Grand Prix de l'Opera 2014Foto: Opera Nationala Bucuresti

Țara cu cel mai mare număr de concurenţi înscrişi este România (37 de cântăreți, inclusiv cei cu domiciliul în străinătate), urmată de Rusia (27 de cântăreți), Republica Moldova, Coreea de Sud, Ucraina etc. Concursul s-a bucurat de participarea a 123 interpreţi străini, ceea ce reprezintă un procent foarte mare față numărul total de înscrieri. Dintre aceştia, aproximativ jumătate sunt soprane (74), restul procentelor fiind distribuite relativ echilibrat între mezzo-soprane (26), tenori (19), baritoni (16) şi başi (11). Există “reprezentanți” ai fiecărei vârste, de la 19 la 34 de ani.

Juriul fazei preliminare a decis, conform mediilor obţinute în etapa preliminară, desfăşurată în data de 5 mai, să se califice în cea dintâi etapă a concursului, un numar de 61 de candidaţi din 18 ţări (49 de participanţi străini şi 12 participanţi români), care va avea loc în data de 25 iunie. Juriul a fost alcătuit din Răzvan Ioan Dincă (Preşedinte al Competiţiei, Director General al Operei Naţionale Bucureşti), Georgeta Stoleriu (soprană, profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti), Daniel Magdal (tenor), Iulia Isaev (soprană și profesor la UNMB), Adrian Morar (dirijor, director artistic al Operei Naţionale din Cluj Napoca), Luminiţa Berariu (pianistă şi îndrumător vocal), Ioana Ligia Maxim (pianistă și îndrumător vocal) şi Mihai Cosma (muzicolog şi project manager al Competiţiei).

„Le Grand Prix de l’Opéra” a devenit cel mai de anvergură eveniment cultural din România, din perspectiva numărului de țări participante. De asemenea, concursul este singurul la care juriul decide cine se califică mai departe de Etapa preliminară după sistemul “blind”, adică neștiind cine este persoana care primește notă, identificarea făcându-se doar pe baza numărului de concurs, astfel asigurându-se o obiectivitate absolută.

Fazele finale ale concursului vor fi jurizate de către personalităţi emblematice ale lumii muzicale internaţionale: Ioan Holender, cel mai longeviv director din istoria Operei de Stat din Viena; Brenda Hurley - Directorul Studioului Internaţional de Operă din Zürich; Leo Hussain – unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai momentului; Vlad Iftinca, membru al echipei artistice a Metropolitan Opera din New York (MET); Olga Kapanina - Directorul Departamentului de Operă de la Teatrul Mihailovski din Sankt Petersburg, Hein Mulders – director al Filarmonicii din Essen și al Aalto Theater, alături de reprezentanţi ai Operei Naţionale Bucureşti, Mihai Cosma -Manager de proiect şi consilier artistic al Directorului General al Operei Naţionale Bucureşti şi Răzvan Ioan Dincă - Preşedintele Competiţiei și Director General al Operei Naţionale Bucureşti.

Inaugurată în iunie 2013, competiția se adresează tinerilor solişti de operă cu vârste cuprinse între 18-33 de ani pentru voci feminine, respectiv 19-34 de ani pentru voci bărbăteşti, oferindu-le posibilitatea de a câştiga premii care depășesc 13.000 euro, pe lângă contracte de spectacole şi înregistrări, precum şi oportunitatea de a interpreta roluri principale în producții ale Operei Naționale Bucureşti și a altor teatre lirice europene.