Seria de concerte organizate sub egida marelui compozitor George Enescu în ultimii șapte ani a transformat Institutul într-una dintre cele mai active scene camerale din centrul Londrei. În mod tradițional, la începutul primăverii, unul dintre cele 10 concerte ale anului este dedicat celor mai talentați tineri muzicieni români care studiază în marile școli de muzică din capitala britanică (Royal Academy of Music, Royal College of Music şi Guildhall School of Music and Drama) și invitaților acestora.

Concertul din 6 martie 2014 nu face excepție, evenimentul reunind tineri excepționali aflați la începutul carierei și fiind pus, în consonanță cu anotimpul, sub semnul exuberanței și virtuozităţii: Ioana Forna – vioară, Francis Gallagher – violă, Florian Sattler – violoncel, Andrei Mihăilescu – contrabas şi Mina Beldimănescu – pian. Din program nu lipsesc partituri de Mozart, Scumann, Schubert şi, bineînţeles, Enescu.

Ioana Forna se află în ultimul an de studiu la Royal College of Music, în clasa profesorului Berent Korfker. A început să cânte la vioară la vârsta de 7 ani şi a studiat la Liceul de Muzică “Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, luând parte la Olimpiadele Naţionale şi fiind de fiecare dată laureată. A făcut parte, sub conducerea maeştrilor Cristian Mandeal şi Marin Cazacu, din Orchestra Română de Tineret, cu care concertat la festivaluri majore din ţară. În prezent, Ioana conduce Cvartetul Sattler ca vioara întâi.

Născută în 1990 la Bucureşti, Mina Beldimănescu îşi finalizează în prezent studiile masterale la Guildhall School of Music & Drama, în clasa profesorului Philip Jenkins. Mina a câştigat numeroase premii la concursuri internaţionale, printre care cele de la Ciudad de San Sebastian (Spania), Val Tidone (Italia) şi Konzerteum (Grecia). A susţinut recitaluri solo de pian, printre altele, la Muzeul George Enescu din Bucureşti şi Middle Temple Hall în Londra. Apare adesea în concerte alături de ansambluri camerale în Massachussets, Costa Brava şi Barcelona.

Născut în Piatra Neamţ în 1991, Andrei Mihăilescu este bursier Leverhulme Mentor la Royal Academy of Music. Un pasionat al muzicii orchestrale şi de cameră, a studiat la Bucureşti cu maestrul Ion Cheptea, iar în prezent îi are ca îndrumători pe Duncan McTier şi Graham Mitchell. Andrei a câştigat premiul Robert Lefever pentru performanţe remarcabile la contrabas în sezonul 2012-2013 al London Symphony Orchestra String Experience. Printre personalităţile cu care a colaborat se numără Bernard Haitink, Horia Andreescu şi Pinchas Zuckerman.

Raymond Cinpoeşu s-a născut în anul 1992 în oraşul Bacău din România. A participat la Concursul Eurovision Young Musicians, ajungând în finala naţională de la Ateneul Român, alături de Orchestra Naţională de Tineret. Raymond a studiat oboiul cu Celia Nicklin la Royal Academy of Music din Londra, iar în primul an de studiu s-a evidenţiat prin câştigarea concursului Leila Bull Oboe Prize. În prezent, studiază cu profesorul Jacques Tys la Conservatoire National Superieur de Musique et de Danse de Paris.

Câștigătorul premiului I al competiției de violă din cadrul Royal College of Music din anul 2013, Francis Gallagher a concertat alături de diverse orchestre, atât la violă cât și la vioară, remarcându-se prin apariţia sa alături de Orchestra de Tineret Barnet în 2010, în Concertul Telemann Viola. Un entuziast muzician de cameră și de orchestră, Francis a apărut de asemenea ca solist în cadrul Orchestrelor Filarmonică şi Simfonică ale Royal College of Music. Este membru fondator al Cvartetului Sattler şi studiază în prezent la Royal College of Music, sub îndrumarea lui Yuri Zhislin.

Florian Sattler a studiat violoncelul de la vârsta de 9 ani la Școala de Muzică din Sélestat, orașul său natal. La vârsta de 15 ani, şi-a început studiile la Conservatoire de Colmar alături de Olivier Roth, violoncelistul principal al Orchestrei Filarmonice din Strasbourg. După absolvire a avut-o ca mentor, la Paris, pe Helene Dautry, iar în 2010 a fost admis la Royal College of Music. În momentul de față, Florian este student în anul 4 și este violoncelist în Cvartetul Sattler.