Opera Comica pentru Copii a ales să dăruiască şi ea un cadou micilor săi spectactori, dar nu oricum, ci sub forma a patru „mărţişoare” muzicale, patru spectacole deosebite pentru toţi cei care iubesc muzica şi dansul.

Soacra cu trei nurori: foto Oana GeorgescuFoto: Opera Comica

Primăvara soseşte pe scena teatrului bucureştean în ritm de Ciuleandra dansată în ograda babei din SOACRA CU TREI NURORI, călătoria va continua în lumea occidentală pe tărâmuri hispanice, printre morile de vânt, alături de DON QUIJOTE, vă veţi amuza apoi cu personajele inspirate din commedia dell’arte cu premiera de DON PASQUALE şi veţi încheia luna martie pe pământ italian cu întâmplările MIRANDOLINEI.

La începutul lunii martie – marţi, 4 martie, de la orele 11.00 şi 13.00 – vă veţi distra cu musicalul „SOACRA CU TREI NURORI”, compoziţie semnată de Roman Vlad şi inspirată de cunoscuta poveste a lui Ion Creangă. În rolul titular veţi avea bucuria de a o revedea pe STELA POPESCU, artista fiind de altfel şi cea care semnează regia spectacolului, o montare veselă şi plină de vervă.

Zilele de vineri ale lunii – 7, 14 şi 21 martie, de la orele 17.00 – sunt dedicate dansului: unul dintre cele mai frumoase balete, o muzică tonică şi ritmată care te ridică de pe scaun, „DON QUIJOTE”, propune publicului o incursiune în lumea spaniolă cu volane şi castaniete, alături de legendarul erou din romanul lui Cervantes. Muzica îi aparţine lui Ludwig Minkus, iar regia şi coregrafia sunt semnate de MIHAI BABUŞKA.

Tot în coregrafia artistului veţi aplauda şi baletul „MIRANDOLINA”, programat în ultima zi a lunii – luni, 31 martie, de la orele 11.00 şi 13.00 – inspirat de o altă poveste cunoscută: „HANGIŢA", piesa de teatru a dramaturgului italian Carlo Goldoni.

Punctul culminant al lunii este premiera spectacolului „DON PASQUALE”, operă a celebrului compozitor italian Gaetano Donizetti, adaptată în versiune restrânsă pentru cei mici, în regia lui CRISTIAN MIHĂILESCU. „DON PASQUALE” este o partitură considerată - alături de „Bărbierul din Sevilla” sau „Elixirul dragostei” - una dintre cele trei mari capodopere ale operei comice (opera buffa). Prima reprezentaţie va avea în data de 10 martie (orele 11.00 şi 13.00) şi va fi urmată de spectacole în zilele de luni (17, 24, 31) şi marţi (11, 18, 25) ale lunii martie, de la orele 11.00 şi 13.00.