Horatiu Malaele prezinta spectacolul 'Sunt un orb' in editie speciala, de Valentine's Day

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 30 ianuarie 2014, 16:35 Actualitate | Cultură


Horatiu Malaiele: foto: Sedi Isco
Foto: Teatrul de Comedie
Actorul Horaţiu Mălăele va prezenta spectacolul său 'Sunt un orb' în ediţie specială, de Valentine's Day, pe 14 februarie, de la ora 19.00, la Cinema Patria.

"Sunt un orb" este un recital de poezie în care maestrul Horaţiu Mălăele recită, pe un fond muzical discret, din poeţi români precum Nichita Stănescu, Adrian Păunescu sau Emil Brumaru.

Spectacolul imbina filosofia si literatura, intr-o nota comica, specifica actorului Horatiu Malaiele. Mălăele îl va avea alături, în premieră în acest spectacol, pe violoncelistul Adrian Naidin, un artist care şi-a sedus publicul cu o combinaţie de world music, muzică de cameră şi folclor românesc.

Biletele au fost puse în vânzare la casieria Cinematografului Patria din Bucureşti, în Unirea Shopping Center (etaj 2), Teatrul Naţional şi online pe vreaubilet.ro, bilet.ro, eventim.ro, bilete.ro sau în oficiile Poştei Române şi în magazinele Inmedio şi Germanos semnalizate Bilete.ro.

Horatiu Malaiele s-a născut la 1 august 1952. A absolvit în 1975 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, secţia Actorie, clasa prof. univ. Octavian Cotescu.
A fost angajat la Teatrul Tineretului Piatra Neamt si la Teatrul Nottara. Din 1996 este actor al Teatrului Bulandra.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2434 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by