Expozitia itineranta „Contemporary Norwegian Architecture # 7“, realizata de Muzeul National de Arta, Arhitectura si Design din Norvegia, ajunge în 2014 la Bucuresti. Vernisajul expozitiei va avea loc joi, 23 ianuarie 2014, ora 19.00. Expozitia gazduita de Muzeul National de Arta Contemporana (str. Izvor 2-4, Palatul Parlamentului) va putea fi vizitata in perioada 23 ianuarie - 22 martie.

Expozitia 'Arhitectura contemporana norvegiana'Foto: MNAC

Cea mai noua dintr-o succesiune de prezentari dedicate fenomenului arhitectural norvegian de ultima ora, aceasta selectie prezinta o paleta foarte larga de realizari, de la popasuri, mici case si locuinte private, la cladiri publice, solutii complexe de constructii, infrastructura si planificare urbana. Prin diverse formate de prezentare si new media, expozitia ofera un tablou complex al arhitecturii recente realizate de norvegieni în propria tara si peste hotare. Sunt dezvaluite particularitati în cadrul lucrarilor individuale si urmarite evolutiile relevante pentru societate. În particular, acest program este un bun model pentru publicul si autoritatile românesti, despre cum arhitectura de calitate poate „lucra“ pentru brandul de tara, atât de acasa – sub camerele foto si ochii turistilor, cât si facând înconjurul lumii, ca exemple cheie de buna practica.

O prezentare a expozitiei si a fenomenului arhitectural norvegian va fi facuta de arh. Eva E. Madshus, curatorul principal al Muzeului National de Arta Arhitectura si Design din Oslo. La vernisaj va fi prezenta E.S. d-na Tove Bruvik Westberg, Ambasadorul Norvegiei in Romania.

Expozitia este realizata de Muzeul National de Arta, Arhitectura si Design din Norvegia, si finantata de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei.

Expozitia este organizata cu sprijinul Ambasadei Regale a Norvegiei în România, în parteneriat cu MNAC si Zeppelin.