Ministrul Culturii, Gigel Stirbu, a declarat marti ca Ion Caramitru si Dorina Lazar ar putea fi inlaturati de la conducerea Teatrului National Bucuresti, respectiv a Teatrului Odeon, din cauza ca o ordonanta de urgenta din 2013 prevede inlaturarea de la conducerea institutiilor publice de cultura a persoanelor care au implinit 65 de ani, transmite Mediafax.

Ministrul Culturii, Gigel Stirbu, a vorbit, marti, la Comisia de cultura a Senatului despre prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului (OUG) numarul 68 din 2013. In acest context, Gigel Stirbu a spus ca exista anumite lucruri care ar trebui schimbate sau reglementate in cadrul legislatiei, facand referire si la aceasta Ordonanta initiata de fostul ministru al Culturii Daniel Barbu.

"Eu, in fosta calitate pe care am detinut-o, de presedinte al Comisiei pentru cultura din Camera, am avut anumite amendamente vizavi de aceasta ordonanta si, odata cu schimbarea calitatii din aceea de presedinte al Comisiei in aceea de ministru, nu mi-am schimbat sub nicio forma optiunea vizavi de aceasta modificare legislativa. Eu nu cred ca, odata cu implinirea varstei de 65 de ani, un manager de institutie publica trebuie eliminat din sistem. Pot da exemple nenumarate. Sunt personalitati marcante ale vietii culturale romanesti care au o autoritate profesionala de necontestat si cred ca pot sa duca si au demonstrat ca, indiferent daca au 65 de ani si trei luni sau 64 de ani si sase luni, ca pot sa conduca o institutie importanta in domeniul cultural. Exista anumite amendamente cum ca aceste persoane pot conduce institutiile culturale, dar sa zicem ca proiectul de mangement poate fi facut anual, in situatia in care, din punct de vedere fizic, nu mai poate sa-si continue activitatea anul urmator, proiectul de management poate fi stopat", a spus Gigel Stirbu.

El a subliniat insa ca, in urma discutiilor cu foarte multi factori de decizie din domeniul artelor spectacolului si din domeniul managementului din cadrul institutiilor de cultura, a ajuns la concluzia ca aceste persoane "sunt persoane de o probitate profesionala desavarsita". "Si, ca atare, cred ca experienta acumulata intr-o anumita perioada de timp trebuie pusa in valoare si in slujba spectatorului si cetateanului", a spus Stirbu in timpul audierilor din Comisia de cultura a Senatului.

El a mai declarat pentru presa ca, la ora actuala, Ordonanta 68 isi produce efectele. "A trecut de Senat, a fost votata de plenul Senatului, se afla la Comisia pentru Cultura din Camera Deputatilor. Probabil in prima sedinta, la inceputul sesiunii viitoare, dupa 1 februarie, va intra in dezbaterea acestei comisii", a spus Stirbu.

"Exista anumite amendamente. Sunt anumite persoane care detin functii de conducere la nivelul institutiilor pentru cultura din Bucuresti sau din tara, persoane care au o mare autoritate profesionala. Domnul Caramitru este un nume care poate fi adus in discutie. Doamna Dorina Lazar este altul. Sunt multi altii, care, de-a lungul timpului, au dat dovada vie a faptului ca sunt anumite personalitati in domeniul dumnealor. Si, pe langa faptul ca reprezinta personalitati unanim recunoscute in domeniul dumnealor de activitate, au demonstrat faptul ca sunt si foarte buni manageri in ceea ce fac. Acum, dupa o anumita experienta capatata de-a lungul timpului, ar fi din punctul meu de vedere gresit sa nu profitam de experienta domniilor lor, atat noi, cat si cei care consuma cultura in institutiile pe care domniile lor le conduc. Conform acestei OUG, atunci cand ar fi implinit varsta de 65 de ani, ar fi trebuit ca mandatul sa le inceteze", a mai spus ministrul Culturii.

Gigel Stirbu a mai spus ca, in prezent, Ion Caramitru este "in plin mandat de manager" la Teatrul National Bucuresti. "Nu si-a terminat mandatul", a spus Stirbu. El a ezitat sa raspunda insa la intrebarea daca, potrivit OUG, Ion Caramitru se afla in prezent in ilegalitate, intrucat a depasit deja varsta 65 de ani. Ion Caramitru are 71 de ani.

Pe de alta parte, in timpul discutiilor de marti din Comisia de cultura a Senatului, senatorul PSD Alexandru Mazare a spus ca, de multe ori, Parlamentul a fost "obturat" in activitatea sa din cauza unor ordonante de urgenta, carora parlamentarii nu le intelegeau urgenta.

"Asta este unul din lucrurile pe care i le-am reprosat fostului ministru Barbu (...) Chiar aceasta OUG, cea cu managementul institutiilor de cultura. Acum veniti sa ne convingeti pe noi folosind niste argumente pe care noi toti le-am adus domnului ministru Barbu. Am avut atunci o discutie cu maestrul Caramitru si cu maestru Mihaita (George Mihaita, directorul Teatrului de Comedie, n.r.) si cu mai multi Toti am cazut de acord ca nu putem sa trimitem acei oameni pur si simplu in parc, sa-si plimbe nepoteii, sa nu beneficiem in continuare de experienta si de expertiza lor, care nu poate fi negata si atunci domnul ministru Barbu a venit cu anumite argumente birocratice, facea vorbire ca ar fi anumite impedimente legislative, legislatia muncii la nivel general ar impune scoaterea acestor oameni la pensie", a spus senatorul Alexandru Mazare.

Acesta i-a cerut actualului ministru al Culturii, Gigel Stirbu, sa studieze cu exactitate aceasta tema. "Suntem de acord cu tot ce ati spus, dar sa vedem daca ne putem incadra in prevederile legislatiei muncii", a mai spus Mazare.

In schimb, senatorul PSD Georgica Severin, presedintele Comisiei de cultura din Senat, a spus ca isi doreste de la "acesti mari maestri" de peste 65 de ani mai multa regie si mai putin ca acestia sa aiba "drept de semnatura pe bani".

El a mai spus ca este dificil sa fie create in lege exceptii: "Avand in vedere ca sunt atat de putini oameni de valoare, noi nu putem sa dam o lege care sa creeze o stare de exceptie (...) Legea se refera la cateva sute de persoane care au aceste contracte de management cu toate institutiile de la nivelul tarii si atunci am putea sa ne gandim ca o personalitate ca domnnul Caramitru, ca domnul Mihaita, poate fi un exceptional director artistic, isi poate manifesta plenar ideile in aceasta zona, dar legea trebuie sa o avem unitara pentru manageri la nivelul intregii tari, pentru ca altfel cineva poate sa dea in judecata Ministerul Culturii, ca de ce la TNB se poate, iar la Ansamblul de dansuri din Salistea Gurghiului, nu, si va castiga (...) E destul de dificil sa cream in lege exceptii".

De asemenea, senatorul Georgica Severin a spus ca Senatul "a modificat proiectul initial cu care a venit Ministerul Culturii in care se spunea ca, in momentul in care au implinit 65 de ani, pa".

"Daca ii prinde in mandat pot sa si-l termine, dar, daca au terminat mandatul, sa continue din nou la 70 de ani... Cream un precedent mult prea periculos. Nimeni nu-i impiedica pe acesti mari maestri sa mearga pe valentele artistice, nu trebuie neaparat sa fie cei care au dreptul de semnatura pe bani. Hai sa fim seriosi. Prefer sa vad mai multa regie si mai putin management de la aceste glorii", a mai spus Georgica Severin.