Edituri de top din România participa la cea de-a doua ediție a Salonului de Carte şi Cadouri Bookfest de Crăciun, eveniment care aduce între 13 și 23 decembrie la Muzeul Național al Țăranului Român cele mai bune cărţi la cele mai bune preţuri, precum şi cele mai frumoase idei de cadouri. Intrarea va fi gratuită, ca la toate evenimentele Bookfest.

Bookfest de Craciun 2013Foto: Afis

Muzeul Naţional al Ţăranului Român se va tranforma pentru 11 zile în punctul central de interes pentru iubitorii de carte. „Nu există bucurie mai mare decât aceea de a dărui. Bookfest este nu e doar un simplu târg, care vinde cultură, este un loc în care fiecare găsește ceea ce este mai potrivit pentru cei dragi, astfel încât Sărbătorile sfârșitului de an să ne facă să ne amintim că cineva anume ne iubește. Pentru cei pe care îi iubim, Bookfest-ul de Crăciun este locul ideal pentru a simți spiritul acestor Sărbători, iar Muzeul Național al Țăranului Român este o gazdă perfectă pentru acest târg. Cartea, cadoul de Crăciun, este darul pe care îl vom păstra pentru totdeauna în memoria noastră, în locul cel mai potrivit”, mărturiseşte Virgil-Ştefan Niţulescu, directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Vizitatorii Bookfest de Crăciun sunt invitați la o serie de evenimente remarcabile susținute de importante personalități ale lumii culturale românești. Salonul de Carte Bookfest îi provoacă în egală măsură pe amatori şi pasionaţi să îşi rafineze simţurile cu două volume inedite despre vin. Editura Curtea Veche și autorul Răzvan Voncu vor prezenta „O istorie literară a vinului”, luând ca etalon felul în care textul literar relaționează cu unul dintre obiectele definitorii ale identității românești-vinul. Editura Baroque Books and Arts va lansa sâmbătă, 14 decembrie, „Dicţionar din dragoste de vin”, scris de Bernard Pivot – jurnalist şi om de televiziune francez, prezent la cea de-a VII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest (2012). Volumul va fi prezentat de către jurnalistul cultural Marius Constantinescu, în același timp traducătorul cărții.

Tot sâmbătă, 14 decembrie, începând cu ora 18:30, gimnasta Andreea Răducan îşi va lansa volumul autobiografic „Reversul medialiei”. Multiplă campioană olimpică şi mondială, Andreea Răducan se dovedeşte a fi o povestitoare înnăscută și redă cu multă naturaleţe evenimentele ce au format-o ca sportiv de performanţă.

În aceeaşi zi, la ora 14:00, Radu Paraschivescu, autorul „Ghidului nesimţitului” şi al recentului volum „Maimuţa carpatină”, îi aşteaptă pe cititori la o sesiune de autografe încărcată cu mult umor.

Miercuri, 18 decembrie, începând cu ora 18:00, istoricul Adrian Cioroianu se întâlneşte cu cititorii pentru a prezenta „câteva adevăruri simple din istoria românilor” din volumul „Cea mai frumoasă poveste”, al editurii Curtea Veche.

Editura RAO anunță un eveniment în premieră la Bookfest de Crăciun, prezentarea celui de-al treilea volum semnat Larry Watts despre România în contextul Războiului Rece, „Aliați incompatibili”, în prezența autorului.

Unele dintre cele mai mari edituri din România îi aşteaptă pe cititori la această a doua ediţie a Bookfest de Crăciun cu un total de circa 15.000 de cărţi la preţuri promoţionale. Dintre editurile importante ale căror volume vor fi la Bookfest de Crăciun amintim: Litera, Humanitas, Polirom, Nemira, Rao, All, Curtea Veche Publishing, Adevărul, Niculescu, Baroque Books, Eikon, House of Guides, Antet XX Press, Didactica Publishing, IBU Publishing, Hasefer, Martor, Tim Publisher şi alţii.

Programul de vizitare al salonului va fi următorul:

luni - vineri: 11:00 - 20:00;

sâmbătă - duminică: 10:00 - 20:00.

Bookfest de Crăciun este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. Anul trecut invitatul de onoare al Salonului Internaţional de Carte a fost Franța, iar publicul a avut ocazia să se întâlnească cu personalităţi importante ale culturii contemporane franceze ca Bernard Pivot sau Michel Houellebecq. Anul acesta circa 95.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internațional de Carte Bookfest (29 mai - 2 iunie), luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecții cinematografice, evenimente interactive). Invitat de onoare a fost literatura germană prin participarea Austriei, Elveției și Germaniei în cadrul proiectului Trei țări, aceeași limbă. La această ediție au fost prezente nume cu răsunet internațional precum Cătălin-Dorian Florescu, Katharina Hacker, Michael Stavarič, Joseph Winkler, Jan Koneffke, Christian Haller, Saša Stanišić, Julya Rabinowich, Jolanda Pinel. În 2014 invitatul de onoare va fi Polonia.