Radu Beligan implineste, pe 14 decembrie, 95 de ani! La o varsta la care cei mai multi dintre noi nici nu indraznesc sa viseze, cel mai mare si mai iubit actor roman regizeaza, conferentiaza, publica, acorda interviuri si, mai ales, joaca. Performanta demna de Cartea Recordurilor! Va juca si in seara zilei de 15 decembrie 2013, pe scena Salii Studio a Teatrului National Bucuresti, de la ora 19.00, in spectacolul "Egoistul" de Jean Anouilh, al carui indelungat si constant succes la public s-a validat inclusiv prin cele peste 330 de reprezentatii sustinute pana in prezent, cu sala plina!

Radu Beligan in EgoistulFoto: Calin Piescu

Dupa incheierea spectacolului, Teatrul National il va omagia, in prezenta publicului, pe Radu Beligan, a carui personalitate unica, opera artistica si longevitate se confunda cu istoria teatrului romanesc. Va fi o sarbatoare dedicata uneia dintre valorile autentice ale culturii romane, recunoscute si pretuite si peste hotare.

De aceea, ii invitam pe toti cei care inca mai spera ca Romania nu e ...altfel decat tarile cladite pe repere de excelenta, sa ni se alature pentru a-i ura La Multi Ani lui RADU BELIGAN.