Utilizatorii de smartphopne-uri si tablete cu Android sau IOS pot descarca o noua aplicatie care cuprinde descrierile a peste 940 de muzee din tara. Partea interesanta este ca aplicatia "Muzee si Colectii din Romania" are si galerii foto si dispune de o serie de filtre de cautare pentru a selecta muzeul cautat si pentru a-l gasi pe harta.

Muzee si colectiiFoto: APMNIR

Aplicatia bilingva (romana si engleza) "Muzee si Colectii din Romania" furnizeaza informatii (adresa, program, telefon, site web, descriere) despre toate cele 943 de colectii muzeale din Romania, precum si peste 5.200 de fotografii.

Sunt disponibile filtre de căutare variate, ce pot fi combinate, selecția putand fi realizata dupa nume, profilul muzeului (arheologie si istorie, arta, arta religioasa, etnografie, memorial, stiintele naturii, stiinta si tehnica), localitate, judet, regiune istorica sau distanta fata de pozitia curentă a utilizatorului.

Obiectivele pot fi afisate si pe harta sau într-un modul de realitate augmentata. Baza de date fiind stocata local, conexiunea la Internet este necesara doar pentru vizualizarea fotografiilor, a hartilor si pentru utilizarea facilitatilor legate de navigatie.

Aplicatia a fost realizata de catre Asociatia "Prietenii Muzeului National de Istorie a Romaniei", in parteneriat cu Institutul National al Patrimoniului si Comitetul National Roman ICOM (Consiliul International al Muzeelor), printr-un proiect finantat de Administratia Fondului Cultural National in cadrul programului Proiecte Culturale 2013.