Actorul Istvan Teglas face un rol spectaculos in piesa de teatru "Deseori neobservat", inspirata de romanul "Leaganul respiratiei" scris de Herta Muller, luni, 18 noiembrie, ora 19:30 la Teatrul Mignon, Bd. Hristo Botev nr. 1 (zona Piata Rosetti). Piesa de teatru "Deseori neobservat" este o dramatizare a romanului "Leaganul respiratiei" scris de Herta Muller, iar initiatoarea proiectului teatral este regizoarea Amalia Olaru. Din distributia spectacolului fac parte actorii Istvan Teglas si Cristi Gheorghe.
Spectacolul "Deseori neobservat" este o co-productie Teatrul Tabu si Teatrul Mignon. Numarul locurilor este limitat de aceea este recomandat sa facetio rezervare telefonica 726.243.907 sau electronica contact@teatrulmignon.ro. Biletele se pot achizitiona online de pe site-ul iabilet.ro
"Istvan Teglas si Cristian Gheorghe se joaca in intuneric. Cand se aprinde lumina, fac schimb de suflete. Isi parasesc personajele, apoi se intorc in ele ca si cand ar imbraca o haina veche pe care o scutura de amintiri. Se plimba cu pasi surzi pe coridorul timpului pana dau de ciment - e peste tot, ii sufoca, e ca o extensie psihedelica a lor. In el se ascunde o istorie trista. Atat de trista, incat nu poate fi spusa de un singur om.
Nu e usor sa vorbesti despre universul sumbru al oamenilor care si-au petrecut clipe ingrozitoare din viata in lagarele de concentrare. Oricum ai face-o, risti sa deschizi o cutie a Pandorei din care tasnesc drame ce se vor uitate. Si totusi, Amalia Olaru se incumeta sa aduca pe scena Teatrului Mignon doua umbre din trecut si sa le dea glas.
Deseori neobservat este un spectacol inspirat vag de romanul Hertei Muller, Leaganul respiratiei, in care protagonistii se angajeaza intr-un fascinant
Confesiunile omului supus la dezumanizare poarta amprenta unei voluptati a dezastrului. Suferinta se intemeiaza atat de profund in Leo (Istvan Teglas), incat alter-ego-ul sau (Cristian Gheorghe) isi imbratiseaza destinul cu zambetul pe buze. E un copil al durerii pe care osanditul il poarta cu el in spatiul claustrofobic al zidurilor de ciment.
Realul si imaginarul se contopesc pana la uitarea de sine. Asemeni unui nou nascut, dorinta de libertate se desprinde din pantecele cosmarului si inainteaza timid inspre infinit - sau poate inspre moarte? Replicile se inlantuie perfect, ca pasii unui cuplu de dansatori valsand in ritmul agoniei. Pe alocuri, Leo si El par a se duela in cuvinte rostite mecanic - ingerul foamei a rapit sensurile si a stirbit sentimentele, lasand in urma o singuratate ce depersonalizeaza.
Trei becuri se aprind si se sting dupa o lege proprie deasupra condamnatului si ne amintesc de un interogatoriu. O muzica nostalgica rasuna din cand in cand in miezul unei nopti eterne. Istvan dispare in obscuritate si reapare mereu intr-un alt loc al scenei, desi personajul sau nu se misca niciodata cu adevarat. Gandurile lui alearga insa de-a lungul zilelor petrecute in lagar, transpunandu-l in diferite falii ale constiintei." (Teodora Gheorghe, scriitor)
