Marţi, 22 octombrie ora 19.00, în Librăria Humanitas Kretzulescu va avea loc o dezbatere despre culisele universului jurnalistic pornind de la subiectul romanului Imperfecţioniştii de Tom Rachman, publicat la Editura Humanitas Fiction în colecţia "Raftul Denisei", colecţie coordonată de Denisa Comănescu.

Dezbatere despre culisele universului jurnalisticFoto: Librariile Humanitas

Invitaţi la dezbatere sunt Ioana Avădani, directorul executiv al Centrului Roman pentru Jurnalism Independent şi jurnaliştii Sabina Fati şi Cezar Paul-Bădescu. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.

Unul dintre titlurile-far ale Târgului Internaţional de Carte de la Frankfurt din anii precedenţi, romanul de debut al scriitorului Tom Rachman a cunoscut un imens succes de public şi de critică odată cu apariţia ediţiei americane, în aprilie 2010. Două luni mai târziu, drepturile de ecranizare au fost cumpărate de casa de producţie a lui Brad Pitt. Imperfecţioniştii a figurat douăzeci şi opt de săptămâni pe lista de bestselleruri a publicaţiei New York Times, s-a aflat printre cele mai bune cărţi ale anului 2010 alese de Amazon şi a fost nominalizat la Giller Prize.

Roman coral magistral orchestrat, Imperfecţioniştii etalează, în unsprezece istorii care se intersectează, legate prin scurte interludii, o galerie de unsprezece portrete ale unor bărbaţi şi femei din redacţia unui ziar internaţional de limbă engleză nenumit, cu sediul la Roma. O frescă memorabilă a culiselor universului jurnalistic pe parcursul a cincizeci de ani, de la vârsta de aur a acestuia până la crepusculul din prezent.

În 1953, Cyrus Ott, un excentric om de afaceri american, înfiinţează la Roma, pe Corso Vittorio, un ziar de limba engleză. Datorită unor oameni dedicaţi, mica publicaţie va cunoaşte adevărate perioade de înflorire şi va ajunge să aibă cititori pe tot mapamondul. Dar acum ne aflăm în anul 2004 şi ziarul nu a putut să ţină pasul cu schimbările erei digitale, cititorii i s-au împuţinat considerabil şi conducerea Grupului Ott intenţionează să reducă din personal. În acest strălucit roman de debut, vieţile imperfecte ale jurnaliştilor din redacţia din Roma se completează una pe alta precum un puzzle. Kathleen Solson, redactorul-şef, face tot ce poate ca să menţină ziarul pe linia de plutire, în timp ce căsnicia ei e pe punctul de a se destrăma. Arthur Gopal, redactorul de necrologuri, ar da orice ca să nu lucreze, dar o tragedie în familie îl determină să se refugieze, cu rezultate spectaculoase, tocmai în muncă. Ruby Zaga are impresia că este mereu persecutată de colegii pe care oricum îi urăşte, dar când află că nu va fi disponibilizată, se închide în baie şi plânge de bucurie. Craig Menzies, redactorul de ştiri, află într-un târziu că viaţa lui sentimentală se întemeiază pe o minciună. Iar lui Oliver Ott, nepotul lui Cyrus, îi pasă mai mult de câinele său, Schopenhauer, decât de ce se întâmplă cu ziarul pe care îl administrează.

TOM RACHMAN s-a născut în 1974 la Londra şi a copilărit în Vancouver. A studiat cinematografia la University of Toronto, apoi a absolvit cursurile de masterat în jurnalism la Columbia University din New York. Deşi şi-a dorit dintotdeauna să fie scriitor, jurnalismul i-a dat posibilitatea de a călători şi de a acumula experienţa necesară pentru a se dedica adevăratei sale chemări. Începând cu 1998 a lucrat ca redactor pentru departamentul de ştiri externe la Associated Press din New York şi a fost pentru scurt timp reporter în India şi Sri Lanka. În 2002 a plecat la Roma în calitate de corespondent al Associated Press, iar profesiunea de jurnalist l-a purtat prin ţări precum Japonia, Coreea de Sud, Turcia şi Egipt. Între 2006 şi 2008 a lucrat ca redactor part-time la International Herald Tribune din Paris, slujbă care i-a permis să se întreţină în timp ce îşi scria romanul de debut, Imperfecţioniştii (The Imperfectionists, 2010). Romanul a cunoscut un succes fulminant, fiind tradus în douăzeci şi nouă de ţări şi atingând vânzări de peste o jumătate de milion de exemplare. În prezent locuieşte la Londra, unde a terminat de scris cel de-al doilea roman al său, The Rise & Fall of Great Powers, care urmează să apară în 2014.