Scriitorul Norman Manea se intalneste cu cititorii suedezi

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 19 septembrie 2013, 17:15 Actualitate | Cultură


În continuarea programelor literare din cadrul Târgului de Carte de la Göteborg, unde România este anul acesta țară invitată de onoare, ICR Stockholm organizează la sediul său discuții cu autorii câtorva dintre titlurile apărute în traducere suedeză anul acesta.

Primul eveniment este cel dedicat lui Norman Manea și romanului său Vizuina, apărut la editura 2244 în toamna acestui an. Întâlnirea cu autorul, în dialog cu criticul literar suedez Annina Rabe, va avea loc luni, 30 septembrie, la ora 18:30. Cu această ocazie actorul suedez Björn Granath va lectura pasaje din roman.

Vizuina este cel de-al doilea roman semnat de Norman Manea publicat în limba suedeză. După primirea entuziastă de care Întoarcerea huliganului, în traducerea lui Lars-Inge Nilsson și a lui Dan Shafran, s-a bucurat din partea criticii literare suedeze, nici primele recenzii la Vizuina nu dezamăgesc: Leif Zorn, critic literar la cotidianul național Dagens Nyheter, afirmă: "Mă întreb dacă a mai scris cineva cu aceeași empatie furioasă despre exil ca rană sufletească. Să-l citești pe Manea în traducerea fidelă a lui Peter Handberg și Dan Shafran este ca și cum ai pătrunde într-un labirint fără a putea zări, însă, nicio deschidere, fie spre trecut, fie spre promisiunile la care invită noua țară: publicitate, libertate personală, schimbul de identitate".

Criticul Ulf Eriksson remarcă, în recenzia romanului din ziarul Göteborgs-Posten: "Proza bogată a lui Manea transmite pe mai multe frecvențe și invită la o lectură lentă. În același timp, autoironia cameleonică te aduce adesea în pragul râsului".

Într-o emisiune dedicată noilor apariții editoriale, Anna Tullberg, realizator al postului de radio național suedez, consideră Vizuina ”o descriere a ceea ce înlocuiește un cămin într-o țară nouă și, mai presus de toate, un roman despre un adăpost cu «pereți de hârtie». Despre cărțile care au fost citite și pe care le porți mereu cu tine indiferent daca ești prins într-o dictatură în București sau dacă ești un om liber la New York, despre cărțile care deschid porți spre magic și incontrolabil și care ne fac ceea ce suntem."

Norman Manea este unul dintre cei mai importanți autori români contemporani. Născut în 1936 într-o familie de evrei din nord-estul României, acesta s-a confruntat atât cu dictatura fascistă, cât și cu cea comunistă. Forțat să emigreze, scriitorul trăiește din 1986 în afara granițelor României și începând cu 1989 la New York. Norman Manea continuă să scrie în română. Operele sale, publicate în limba engleză și traduse în multiple limbi de circulație internațională, s-au bucurat de succes atât în Statele Unite cât și în Europa. Romanul Vizuina poartă cititorul prin România comunistă si postcomunistă, în America de dinainte și de după 11 septembrie 2001, și are în centru trei intelectuali români în exil la New York, personaje ce negociază permanent cu sistemul adoptiv și ”tirania pragmatismului”. De-a lungul carierei sale literare, Norman Manea a fost distins cu numeroase premii internaționale, dintre care amintim Prix Médicis Étranger în 2006, Premiul Nelly Sachs în 2011, Premiul Josep Palau i Fabre International pentru eseu în 2012.

Evenimentul este organizat de ICR Stockholm în colaborare cu editura 2244.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















282 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by