Galeria AnnArt va rămâne deschisă toată vara – iar de miercuri 17 iulie vă invită la o expoziţie nouă: artZoom de vară. Expoziţia reuneşte un fond de 30 de lucrări de pictură, desen, sculptură, ceramică si modelaj 3D sub semnătura unui grup de artişti din portofoliul AnnArt, nume definitorii pentru arta contemporană din România: Sorin Ilfoveanu, Mircea Roman, Vladimir Şetran, Dorin Creţu, Laura Covaci, Francisc Chiuariu.

Expoziţia va include totodată şi două seri de vizionare Ştefan Câlţia, când vom prezenta cinci lucrări noi ale artistului, însoţite de proiecţia filmului minute uitate.

Ca noutate în acest sezon, artistul-invitat este Daniela Fainiş, cu care galeria AnnArt va lucra din 2014 si pentru care în artZoom prezintă o selecţie retrospectivă de lucrări, din ciclul Răsaduri şi Dantesca.

Nu cred că vara este un sezon ‚mort’ pentru artă – dimpotrivă, este un sezon de vacanţă şi de răgaz pentru lucrurile care ne fac plăcere, şi pentru care, de cele mai multe ori în restul anului, ne facem cu greu timp. Aşadar, artZoom de vară la AnnArt este o invitaţie deschisă permanent pentru cei care vor să se (re)întâlnească cu arta timpului nostru. Câteva dintre lucrări – ale Laurei Covaci și Francisc Chiuariu, sunt expuse în premieră absolută – ca semnal pentru mult-așteptatele expoziţii personale din toamnă.” Gabriela Massaci, Director AnnArt

Evenimentele ArtZoom sunt proiecte expoziţionale individuale sau de grup care îşi propun să prezinte un segment din opera unora dintre artiştii plastici de marcă din România.

Expoziţia artZoom de vară este deschisă în perioda 16 iulie – 12 septembrie, însoţită, în joia ştiută, de limonada albastră :). Întregul fond de lucrări este disponibil pentru vânzare.

Sorin Ilfoveanu

Sorin Ilfoveanu

Foto: AnnArt Gallery

Sorin Ilfoveanu

Elev al maestrului Corneliu Baba, apoi profesor şi Rector al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, Ilfoveanu are peste patruzeci de ani de activitate artistică, cu numeroase lucrări în expoziţii, muzee şi colecţii private importante ale lumii, de la Paris la Tokyo, de la Bucureşti la Oslo şi Perugia. A participat la Bienala de la Veneţia în 1987, iar în 2000 a avut o expoziţie retrospectivă la Muzeul Naţional de Artă al României; în mai 2011 a avut, simultan, o retrospectivă la Sala Dalles şi o expoziţie de desen la Galeria AnnArt iar in 2013, tot la AnnArt, personala Alb curatoriata de Simona Vilau. Este decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer şi laureat în 2011 al Marelui Premiu Prometheus pentru Opera Omnia. Este listat în Top 100 cei mai valoroşi pictori români ai tuturor timpurilor, fiind unul dintre cei mai căutaţi artişti de către colecţionarii din România. Trăieşte şi lucrează la Bucureşti şi Rădeşti, iar în România este reprezentat de Galeria AnnArt.

Vladimir Şetran

Vladimir Şetran

Foto: AnnArt Gallery

Vladimir Şetran

Născut în 1935 în Dăncăuţi, Hotin. Pictor şi totodată profesor – fondator al Catedrei de Design a Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, are în palmares o serie numeroasă de expoziţii în România şi în străinătate – de la Paris la Praga, de la Moscova la Viena şi Ulan Bator şi cu o răsunătoare participare în 1971 la Festivalul Internaţional de la Edinburgh prin galeria Demarco. Multe din lucrările sale fac parte din colecţii private în România, Franţa, Austria, Germania, SUA, Turcia, Liban sau Marea Britanie. Decorat cu Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler, Şetran este totodată laureat al Marelui Premiu pentru Pictură UAP (1964) şi al Marelui Premiu pentru Artă Monumentală UAP (1984). În 2012 a avut două expoziţii personale simultane, Sânziene la Galeria AnnArt şi Cod de bare la Institutul Cultural Român din Bucureşti. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti. În România, artistul este reprezentat de Galeria AnnArt.

Mircea Roman

Mircea Roman

Mircea Roman

Foto: AnnArt Gallery

Născut în 24 iunie 1958, la Târgu Lăpuş, România. Laureat al Marelui Premiu al Trienalei de sculptură de la Osaka precum şi al prestigiosului Premiu Delfina, la Londra, Roman este unul dintre cei mai importanţi artişti români contemporani. Palmaresul său expoziţional include participări de marcă la Bienala de la Veneţia în 1995 şi expoziţii personale la Riverside Studios în Londra, proiecte de instalaţii urbane pe râul Tamisa sau în curtea Muzeului Ţăranului Român. Lucrările sale au fost prezentate în muzee şi galerii importante de la Bucureşti la Kobe, de la Londra la Perugia şi Bochum. În ultimii ani cota artistului s-a consolidat în urma unor tranzacţii-record în cadrul licitaţiilor din România, situându-l, în 2007, ca singurul artist contemporan într-un Top 10 de vânzări la licitaţii, alături de Grigorescu, Tonitza, Aman şi Petraşcu. Absolvent în 1984 al Secţiei de Sculptură a Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj, distins în 2000 cu Ordinul Serviciul Credincios şi în 2008 cu Medalia de aur a Uniunii Artiştilor Plastici din Chişinău. Trăieşte şi lucrează la Bucureşti, unde a revenit în 2007, după 14 ani petrecuţi în Marea Britanie. În România, artistul este reprezentat de galeria AnnArt.

Laura Covaci

Laura Covaci

Laura Covaci

Foto: AnnArt Gallery

Formată în mediul intelectual-creativ al familiei Covaci, cu un cerc de prieteni apropiaţi care au inclus pe Nichita Stănescu și Cezar Ivănescu, artista este absolventă la București a Secţiei de Pictură monumentală, clasa maestrului Ion Stendl. Practică deopotrivă pictura si arta digitală, iar lucrările sale au putut fi văzute la Paris, în expoziţiile personale sau de grup la Galerie 208, Galerie Serge Aboukrat sau Grand Palais între anii 1993-2011. În 2008 înregistrează un record de vânzări pe piaţa românească, în cadrul licitaţiei De Bucharest à Paris, care s-a desfășurat la Hotel Drouot Montaigne Paris. În România colaborează din 2011, cu Galeria AnnArt, unde a avut o participare la expoziţia colectivă Caiet de planuri iar în 2012 personala Cruda Feerie. A fost listată în recent publicatul Top 100 cei mai valoroși pictori români. Traiește și lucrează la București și Paris.

Francisc Chiuariu

Născut în 1966, Avrig, Sibiu. Aparţine generaţiei de artişti formaţi la Bucureşti în anii ’90, profesor fiindu-i Florin Ciubotaru. Abordează o tehnică proprie, practicând pictura pe suporturi neconvenţionale, iar ca tip de imagine se

Francisc Chiuariu

Francisc Chiuariu

Foto: AnnArt Gallery

opreşte asupra unui fotorealism cu scene urbane, în cele mai recente serii ale sale. A participat la numeroase expoziţii colective, iar în 2012 a avut, simultan, trei prezenţe solo, la Galeria AnnArt, Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti. În 2011 participă la Bienala de la Moscova, într-un proiect itinerat ulterior la Tel Aviv şi Paris. După Bienală participă la expoziţia Post Umanism la V-Art Gallery, Moscova. În 2012 are expoziţia personală Shadows la AnnArt Gallery, ia parte la Bienala de la Liverpool şi la expoziţia colectivă The Essences of Reality de la galeria Várfok din Budapesta. În perioada 1993–2000 a fost asistent la catedra de pictură a Universităţii Naţionale de Artă. Este unul dintre iniţiatorii proiectului Atelier în tranziţie, început în 2008. Trăieşte şi lucrează la Bucureşti, iar în România este reprezentat de galeria AnnArt şi Cosmin Năsui Private Collection.

Dorin Creţu

Născut la 17 noiembrie 1956, Braşov, România.

Absolvent al Institutului de Arte Plastice N. Grigorescu, Bucureşti, 1980. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) România şi al asociaţiei La maison des artistes, Paris.

Nume cunoscut al Generaţiei ‘80 româneşti, din 1990 artistul trăieşte şi lucrează la Paris unde are o bogată activitate expoziţională

Dorin Creţu

Dorin Creţu

Foto: AnnArt Gallery

și unde primește în 1995 o bursă de creaţie a Ministerului Culturii din Franţa. Demersul său, situat la intersecţia între abstract şi non-figurativ, este ilustrat prin seriile Reţele, Meandre şi Flori. A luat parte la numeroase expoziţii de grup în spaţii consacrate – de la Paris la Londra, de la Cracovia la Taipei. In România a revenit în 2008, cu retrospectiva de la Centrul Cultural Palatele Brâncovenesti Mogoşoaia. Lucrările sale au fost achiziţionate de către Ministerul Francez al Culturii pentru Fondul Naţional de Artă Contemporană (FNAC) din Franţa, precum şi de către Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti pentru colecţia sa permanentă.

În România, artistul este reprezentat de galeria AnnArt.

Daniela Făiniș

Elevă a maestrului Costel Badea și absolventă a Institului de arte “N.Grigorescu” Facultatea de arte decorative – secţia Ceramică, Daniela Fainiș are o activitate artistică de peste 30 de ani cu un discurs creativ care reunește sculptura, pictura, grafica și tapiseria într-un obiect ceramic de o complexitate aparte. Numeroase lucrări ale

Daniela Făiniș

Daniela Făiniș

Foto: AnnArt Gallery

sale sunt expuse în muzee și galerii prestigioase din Japonia, Germania, SUA, Belgia și România.

Este câștigatoare a medaliei de aur Targa D’Oro a Concursului internaţional de ceramică de artă de la Gualdo Tadino, Perugia în 1989 si 1990; a primit Menţiunea de onoare a Concursului internaţional de ceramică de la Mino, Japonia iar în 1997, câștigă și Premiul I la Bienala de arta ceramică din Aveiro – Portugalia.

În 1998, regizorul Sorin Ilieșiu a realizat un film documentar despre retrospectiva memorabilă de la Sala Rondă a Teatrului Naţional București.

În 2011, Parlamentul European achiziţionează o lucrare a Danielei Fainiș, lucrare expusă în clădirea principală a Parlamentului. În 2004 a fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.