Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Diaghilev și Ballets Russes

de Marius Stan     Contributors.ro
Duminică, 26 mai 2013, 17:19 Actualitate | Cultură


Marius Stan
Foto: Arhiva personala

National Gallery of Art din Washington găzduiește în aceste zile o superbă expoziție, în detalii de o precizie și eleganță copleșitoare, a poveștii celebrei companii Ballets Russes. Aceasta a funcționat între 1909-1929 și a fost impresariată de foarte controversatul Sergei (sau Serge) Diaghilev, un personaj căruia nu-i era străină nicio metodă în tentativa de a-și susține financiar proiectul (a fost adesea nevoit să-și sprijine foarte scumpa artă prin lingușirea josnică a admiratorilor săi din Moscova, Paris, ori Sankt Petersburg, să îndure crize financiare, să împrumute, să fure chiar, doar pentru a menține corabia pe linia de plutire). Diaghilev, om cu o vitalitate aparte, își întâmpină zâmbitor vizitatorii încă de la intrarea în expoziție: “I am at first a charlatan, but full of dash; secondly, a great charmer; thirdly, cheeky; fourthly, a very reasonable man with few scrupules; fifthly, someone afflicted, it seems with a complete absence of talent. And yet I think I have found my true vocation: to be a patron of the arts. For that I have everything I need, except money, but that will come.”

Ce putem găsi de această dată la National Gallery of Art? Aproape tot… de la costume din spectacole (“Prințul Igor”, “Sadko”, “Ode”, “La Chatte”, “The Blue Train” etc.), confecționate de nume unul și unul (Natalia Goncharova, Coco Chanel…), până la difuzarea unor înregistrări rarisime, pe plasme bine strecurate în decorul cvasi-neoprimitivist, ale unor “Petrushka” (Igor Stravinsky) sau “The Prodigal Son” (creat pentru trupa lui Diaghilev de George Balanchine).

Mi-au plăcut foarte tare decorurile făcute de Georges Rouault, precum și secțiunea dedicată lui Vaslav Nijinsky, un balerin și coregraf rus cu origini poloneze care s-a alăturat trupei lui Diaghilev încă din 1909, devenindu-i apoi acestuia iubit. Alăturarea l-a făcut în foarte scurt timp faimos iar începând cu 1912, Nijinsky începe ușor ușor să-și coregrafieze propriile-i spectacole (“După- amiaza unui faun”, “Jocuri”, “Till Eulenspiegel”). Un adevărat copil minune în epocă, un zburător, Nijinsky atrage gelozia furioasă lui Diaghilev atunci când în 1913 se căsătorește cu o unguroaică pe nume Romola de Pulszky iar relația lor se răcește (balerinul părăsește pentru un timp trupa). A fost abia în 1916 când, sub diverse presiuni internaționale, Serge îi resolicită serviciile lui Vaslav pentru un mare turneu american…

Diaghilev a avut-o la un moment dat în trupă și pe Lizica Codreanu, o dansatoare/ balerină deosebită, teribil de apropiată de Brâncuși și totodată modelul favorit al Soniei Delaunay. De altfel Brâncuși însuși i-a și desenat o serie de costumații de scenă (o numea cu drag “țiganca” datorită trăsăturilor oacheșe). Tot el făcuse și costumele, în 1922, pentru “Gymnopedies”-ul lui Erik Satie… În fine, exista o însuflețire permanent avangardistă în Lizica, probabil produsă de discuțiile nocturne interminabile cu prietenii ei cei mai buni – Tzara, Brâncuși, Delaunay, Man Ray (ș.a.m.d.), dar și de spiritul ei veșnic curgător… Comit aceste digresiuni doar pentru a stârni eventuale curiozități și pentru a sublinia că între toți acești artiști teribili ai primei jumătăți a veacului trecut existau legături extrem de puternice. Adevărate vase comunicante în pofida aparent diferitelor lor preocupări, arte, specializări, tehnici, surse de inspirație… De altfel, când Diaghilev moare în 1929 (și odată cu el și compania Ballets Russes), tot Constantin Brâncuși este cel care-i confecționează masca mortuară…

Expoziția fascinantă de la National Gallery of Art deschide cutia tuturor acestor povești. Ea nu impresionează doar prin bogăția colecției (itemuri aduse tocmai din Londra, de la Victoria and Albert Museum, din Stockholm, New York, Canberra, San Antonio etc.), ci și prin maniera extrem de izbutită în care sunt asamblate într-o narațiune ispititoare. Pentru cei cărora lumea baletului le provoacă aprioric un plictis ireverențios, există și o secțiune bine întreținută pe tema sexului, așa cum apare ea în diferite spectacole marca Diaghilev: Șeherezadele – orgia; Faunul – fetișismul; Prodigal – copulația acrobatică.

Diaghilev nu era însă singurul “ciudat” iubitor de balet și frumos. Rolf de Maré (colecționar de artă suedez) înființase în 1920, la Paris, așa-numita companie Ballets Suédois, și care, mai puțin orientată spre dans ca Ballets Russes, a reușit totuși să dea reprezentații în peste 250 de orașe din 12 țări, îmbinând într-o manieră pur eclectică drama, poezia, muzica, circul, acrobațiile și multe altele. De altfel Maré nu era interesat de balet așa cum era Diaghilev. După cum nici Diaghilev nu dăduse în Paris peste Max Ernst sau Joan Miró înaintea lui Maré.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















362 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by