Asociatia "ArtistNe(s)t - Reteaua Centrelor de Rezidente pentru Artisti din Romania" anunta lansarea programului sau “ArtistNe(s)t - rezidente artistice 2013”, ce are ca obiectiv stimularea creativitatii in artele contemporane si incurajarea implementarii activitatilor de rezidente artistice in Romania. Programul cuprinde doua rezidente interdisciplinare oferite artistilor romani in 2013 si este organizat de Asociatia "ArtistNe(s)t – Reteaua Centrelor de Rezidenta pentru Artisti” in parteneriat cu Muzeul National "George Enescu" si Centrul de Cultura "George Apostu" din Bacau.

Programul de rezidente ArtistNe(s)t recent lansat reprezinta o oportunitate unica de creatie si dezvoltare profesionala pentru tinerii artisti romani, oferind in 2013 cadrul necesar dezvoltarii a doua noi proiecte artistice la Bacau, Bucuresti si Tescani, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro. La finalul celor 2 rezidente, care se vor derula in perioada iunie - septembrie 2013, vor avea loc prezentari publice la Bucuresti (pentru rezidenta interdisciplinara) precum si la Sinaia, Tescani, Bacau si Bucuresti pentru piesa care va fi realizata in cadrul rezidentei coregrafice dedicate muzicii lui Enescu.

Potrivit comunicatului, organizatorii proiectului vor acoperi urmatoarele cheltuieli: transport si cazare gratuita la Tescani si Bacau, diurna 13 lei/zi,/persoana pentru perioada de lucru de la Tescani si Bacau, spatiu de lucru la Bucuresti, Bacau si Tescani precum si onorarii artistice totale in valoare de 26.000 lei. Mai multe informatii sunt disponibile in eventul facebook dedicat proiectului la adresa https://www.facebook.com/events/577345195633475.

Artistii interesati sa participe in cadrul rezidentelor ArtistNe(s)t 2013, sunt rugati sa depuna un dosar de candidatura care trebuie sa contina: o scurta prezentare a proiectului care va fi realizat, o scurta prezentare a echipei artistice precum si o prezentare a proiectelor artistice care au mai fost realizate/portfolio artistic. Dosarele vor fi trimise electronic la adresa de email artistnest@gabrielatudor.ro pina la data de 29 mai 2013. Pentru mai multe informatii sunati la telefonul 0722 322 366 sau trimiteti un email la adresa de email: artistnest@gabrielatudor.ro, persoana de contact Cosmin Manolescu.

Asociatia ArtistNe(s)t este rezultatul programului “ArtistNe(s)t” lansat in 2006 de catre Gabriela Tudor (www.gabrielatudor.ro) si Programul Cultural Elvetian in Romania in parteneriat cu 4 institutii publice de cultura - Centrul Cultural Arcus, Centrul de Cultura „George Apostu” Bacau, Centrul European de Cultura Sinaia si Muzeul National „George Enescu”, sectia "Dumitru si Alice Rosetti Tescanu - George Enescu" Tescani) sub forma unui proiect de cooperare regionala finantat de Programul Cultural Elvetian in Romania in perioada 2006-2009. De la inceputurile sale, sub egida ArtistNe(s)t au beneficiat de rezidenţe în România peste 65 de scriitori, coregrafi, regizori si artisti vizuali din Romania, Bulgaria, Canada, Elvetia, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg, Marea Britanie, Turcia, Ungaria, SUA etc. In ultimii 3 ani au fost organizate cu precadere rezidente de dans contemporan, initiate de Centrul de Cultura George Apostu in colaborare cu Centrul Coregrafic Trois CL din Luxemburg si in parteneriat cu programul "E-Motional Bodies & Cities", organizat de Fundatia Gabriela Tudor, care a adus deopotriva in circuitul ArtistNe(s)t un nou spatiu in Bucuresti, ZonaD – studio Paradis Serial.

"ArtistNe(s)t - rezidente artistice 2013 " este un proiect cultural finantat de Administratia Fondului Cultural National.