Un nou spectacol de teatru interactiv, “Tărâmul basmelor”, în regia lui Ciprian Dumitraşcu va avea loc Grand Cinema Digiplex, cinematograful din Băneasa Shopping City.

"Taramul Basmelor"Foto: Afis spectacol

Cele mai îndrăgite personaje ale basmelor românești își vor da întâlnire într-un eveniment unic pentru copii şi nu numai: Greuceanu, Ileana Cosânzeana şi Făt-Frumos, Prâslea cel Voinic, Harap Alb, Zmeul şi Muma Pădurii le vor oferi celor mici ocazia de a fi spectatori şi actori principali ai poveştii la care asistă.

Această întânire îi va încânta pe copii, iar părinţilor le oferă o alternativă de petrecere a timpului liber în familie. Grand Cinema Digiplex susţine astfel educaţia culturală a celor mici prin joc, într-un mediu plăcut și distractiv.

La Grand Cinema Digiplex, Puteti intra pe Tărâmul Basmelor îmbracă haine de sărbătoare, cu ajutorul elementelor cinematografice, alături de cele mai noi tehnici grafice și de animație. Pentru ca publicul să fie parte din poveste, organizatorii utilizează efecte speciale, lumini, sunet şi proiecţii de imagini de ultimă generaţie.

Spectacolul va avea loc în zilele de sâmbătă, 18 şi 25 mai, începând cu ora 11,00. Biletele pot fi cumpărate de la biroul Concierge al cinematografului Grand Cinema Digiplex sau online pe www.grandcinemadigiplex.ro.