Maxim Vengerov este unul dintre cei mai talentați violoniști pe care i-am putea urmări la ora actuală. Este de asemenea un om cald și cu prezență de spirit. În timpul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio „RadiRo” (23-29 septembrie 2012), într-o seară destul de târzie am discutat despre muzica de lift, „best of”-uri, inspirație și „sferele” în care muzica locuiește, a lua muzica vs. a te alătura ei, despre alegerile pe care le facem mai mult sau mai puțin responsabil în ceea ce ascultăm și, evident, multe altele.
Maestrul Vengerov vede în muzică o imensă se-ducătoare, o putere ce fură și așează pe un alt drum, fie că e vorba de compozitor sau de ascultător. S-a conturat o concepție romantică, irațională, divină, poate chiar terapeutică despre muzică și originea ei. (Cred că în felul acesta tabloul este foarte frumos completat, iar interviul cu Christian Zacharias își primește răspunsul, dinspre o cu totul altă viziune, la fel de necesară.)
În ciuda acestui impetus pe care îl are, muzica și muzicalitatea în variile ei forme sunt adesea subestimate, sau chiar lăsate în voia întâmplării – vezi episodul cu muzica de lift. Consecința este simplă: neîmplinirea umanității noastre. De data aceasta prin neîngrijirea sensibilității, a emoțiilor, a stărilor afective – „aspecte” pe care ar fi bine să le mai includem din când în când în acea distinsă numărătoare din care fac parte „rațiunea” și „limbajul”.
Cunoscut ca fiind unul dintre cei mai dinamici artiști ai momentului, Maxim Vengerov a susținut concerte la care biletele au fost epuizate, alături de cele mai eminente orchestre ale lumii, în cele mai importante orașe. Odată pășit în lumea muzicii tradiționale ruse, Maxim se bucură de apreciere internațională ca muzician de cel mai înalt nivel, fiind neobosit în căutarea sa pentru noi metode de expresivitate creativă.
După ce s-a desăvârșit ca și artist instrumentist, Maxim Vengerov a pășit pe urmele mentorului său Mstislav Rostropovich și și-a îndreptat atenția către dirijat, aducând sensibilitatea și muzicalitatea sa pe podiumul dirijoral. A luat primele lecții de dirijat de la profesorul Vag Papian, care însuși a studiat cu legendarul Ilya Musin în St. Petersburg, și din 2009 se consultă în mod regulat cu maestrul Juri Simonov, care a studiat la școala germană de dirijat, și este un mentor excepțional pentru Maxim. La invitația lui Valery Gergiev, maestrul Vengerov a dirijat Mariinsky Theatre Orchestra, primind aprecieri din partea publicului, dar și din partea criticilor. Debutul său de la Carnegie Hall ca și dirijor (2007) din cadrul turneului Verbier Festival Orchestra din America de Nord, a primit de asemenea aprecierile criticilor. “Muzicienii i-au răspuns magnetic”, a scris Vivien Schweitzer de la The New York Times.
De atunci a dirijat Toronto Symphony Orchestra, Montreal Symphony Orchestra, the Moscow & Russian National Philharmonic, Moscow Virtuosi, Jerusalem Symphony, Orchestra Filarmonicii din București, Royal Philharmonic Orchestra, Bergen Symphony Orchestra și Ensemble Orchestral de Paris, cu programme ce conțin lucrări de Mozart, Beethoven, Mendelssohn, Brahms, Bruckner, Tchaikovsky, Prokofiev și Shostakovich. A fost, de asemenea, dirijor al Orchestrei Gstaad Symphony cu care a întreprins turnee, în anul 2010, în cele mai mari orașe din Europa.
Maxim își împarte acum timpul între solistică, dirijat și predare. Anul acesta susține recitaluri în Europa, Canada și Asia, ca dirijor și solist cu Ensemble Orchestral de Paris, Montreal, Quebec și Toronto Symphony Orchestra, si ca solist alături de numeroase orchestre, printre care London Symphony Orchestra, St Petersburg Philharmonic, Tchaikovsky Symphony Orchestra și English Chamber Orchestra.
Întrucât predarea și încurajarea tinerelor talente este o mare pasiune a sa, Maxim a devenit Ambasador și Profesor al Academiei Menuhin din Elveția și a acceptat postul de Profesor Menuhin la Academia Regală de Muzică din Londra, din ianuarie 2012. În calitate de președinte al prestigiosului concurs Wienawski din Poznan, Maxim a ascultat mai bine de 200 de muzicieni, călătorind în 9 capitale ale lumii, și selectând finaliștii concursului de anul trecut.
Publicul românesc s-a întâlnit cu Maestrul Vengerov de mai multe ori, atât în calitate de dirijor, cât și în calitate de solist, în cadrul Festivalului Internațional ”George Enesecu” și în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor ”RadiRo”.
Maxim Vengerov cântă la un ex-Kreutzer Stradivari (1727).
Raluca Bujor: Fiind dedicată modului în care înțelegem lumea de azi din perspectiva celei vechi, medievalia.ro se întâlneșete adesea cu reflecția filosofică. Așa se va întâmpla și de această dată, întrucât aș pleca de la observația că numeroși filosofi, nenumărați artiști sau gânditori au încercat să definească muzica, să-i surprindă esența. Astfel, prima mea întrebare ar fi chiar aceasta: ce este muzica? Cum ați defini-o?
Maxim Vengerov: Tocmai am fost într-o croazieră pe Marea Mediteraneană alături de soția mea, iar unul dintre punctele în care ne-am oprit a fost Katakalon, în Grecia. De acolo, pentru o oră, am mers în Olimpia, locul de unde au pornit olimpiadele. În Antichitate, grecii obișnuiau să țină acolo întâlnirile olimpice, jocurilor erau doar unele dintre aceste întâlniri, unde sportul servea doar drept pretext pentru ca lumea să vină, iar diferențele religioase și politice să se netezească. Oamenii puteau să vină să-și citească unii altora. Sportul era considerat a fi un aspect foarte important, întrucât îl aducea pe om în fața sarcinii de a depăși dificultățile ce țin de corp. În același timp, în acest sat olimpic se țineau și concerte, muzica era de asemenea o parte din aceste întâlniri olimpice. Aceasta era privită ca fiind deosebit de importantă pentru emoții, pentru stările afective. Alături de acestea, se juca și teatru – drama, povestea erau de asemenea considerate ca fiind valoroase pentru sufletul nostru. Iar toate acestea aveau a servi ascensiunii spre bine, spre zeu. Astfel încât, dacă una dintre componente lipsea – muzica, sportul sau drama – oamenii nu ar mai fi putut să „urce” spre a fi mai aproape de zeu.
Acest fapt este foarte adevărat, întrucât dacă avem parte de o educație sau alta, dar ne lipsesc celelalte, atunci nu suntem ființe umane împlinite, și din acest motiv cred că muzica este exact ceea ce greci obișnuiau să spună – este o stare afectivă, emoțională, este ceva ce nu poți defini, o formă de spiritualitate. Dumnezeu știe ce-o fi! Vom explora și secolul viitor ce este muzica. Cred că muzica nu aparține doar acestei planete, acestui univers. Cum altfel, marii compozitori, ca Beethoven sau Tchaikovski, sau Mozart, cum au putut ei auzi muzica aceea incredibilă? Nu e nici o coincidență aici, aveau întreaga lume înăuntrul lor. E ca și cum întodeauna se acordau la diferite sfere, unde această muzică locuia. Știi, e asemănător cu ceea ce numim „download” – practic „descărcau” și, literalmente, muzica venea la ei.
R.B.: Etimologic, „muzică” vine din greacă, de la „Mousa” – divinitățile care aduceau oamenilor inspirația și astfel patronau artele în genere. Cred că ceea ce spuneți rezonează foarte bine cu această idee foarte frumoasă…
M.V.: Deci trebuie să fim a-muzați de muzică….Aș mai adăuga ceva: alegerea muzicii – e ca și cum alegem felul în care ne exersăm. De pildă, alegem ce o să vedem: un film sau o piesă de teatru; dar și alegerea muzicii este foarte importantă. În zilele noastre, adesea o subestimăm. Există atât de multă muzică – bună și nu atât de bună..
R.B.: Proastă..
M.V.: Da, zic „nu atât de bună” deoarece unii oameni spun că este „incredibilă”, „este ceea ce ne place să ascultăm”, „cu asta rezonăm”. Dar acest lucru nu este neapărat bun pentru sufletul tău și pentru starea ta emoțională. Muzica poate acorda o sală întreagă, iar aceasta va deveni altceva după o oră, după ce a ascultat ceva. Aceasta este puterea muzicii, fără măcar să folosească cuvinte, atât de puternică este! Mai mult decât atât, acei oameni care au ascultat acea muzică, mâine își vor continua viețile cu această atitudine a ei. Vor acționa în conformitate cu ceea ce au învățat ieri. De aceea sunt împotriva muzicii de lift- îți este impusă. E exact cum spunea Sostakovici: muzica e acolo pentru a fi ascultată, sau pentru a delecta, dar nu poate fi forțată peste tine, dacă nu o dorești. În clipa în care intri într-un lift…nu-ți dorești neapărat muzica asta, dar îți este impusă și se duce direct în subconștientul tău. ..
R.B.: Acesta este un punct foarte bun pentru a trece la următoarea mea întrebare, pentru că doream să mă refer puțin la Schopenhauer. A fost printre filosofii care a lăudat cel mai mult muzica, aceasta fiind pentru el forma supremă de artă.
M.V.: Nietzsche, de asemenea.
R.B.: Desigur, discipolul său practic… Dacă nu mă înșel, Schopenhauer spunea că, în momentul în care ascultăm muzică valoroasă, ceva extraordinar se întâmplă – ne topim cumva în adevărata origine a acestei lumi, „scăpând” de noi înșine. E ca și cum, în timpul unei simfonii sau al unui concert de pian, nici nu mai suntem cine eram. Iar, pentru Schopenhauer, asta înseamna că muzica e un moment de adevăr – în ea ajungem să „vedem” limpede, nu mai suntem „orbi” datorită raționalității și dorințelor noastre egocentrice. Toate acestea mi s-au părut foarte poetice, foarte idealiste…
M.V.: Nu este doar poetic, este absolut adevărat.
R.B.: Exact asta doream să vă întreb, dacă vi se pare a fi adevărat ce spune…
M.V.: Ce se întâmplă de fapt într-o sală de concerte? Da, uneori interpretez pentru cunoscători. Câți oameni au fost astăzi în sală? 3000-3500? Nu știu. Printre ei, poate că au existat zece adevărați cunoscători, care realmente înțeleg subtilitățile. Restul oamenilor … ei doar iubesc muzica. Unii oameni vin pentru prima dată, nu știu dacă le va plăcea sau nu. Dar, așa cum Bach a scris muzică pentru toate tipurile de sentimente, așa a scris și o muzică cu multe straturi, multe niveluri – primul nivel, aș spune, este pur și simplu plăcut la ascultare, e minunat, e un nivel de suprafață. Minunată, foarte bună muzică, nu poți nega – „a, nu-mi place Bach” – poți spune „nu mă atinge” sau „nu o înțeleg”, dar rămâne plăcută. Așadar acesta este primul nivel. Cel de-al doilea este mai intelectual. Aici te vei concentra și deja vei începe să înțelegi structura – este ca arhitectura unei clădiri, e foarte complicată, asemeni unei catedrale. Există multe detalii, dar sunt și stâlpi pe care este construită. De asemenea, aparține de epoca barocă, faptul că există multă libertate în această structură, nu este foarte rigidă. Unii oameni spun că, dimpotrivă, Bach ar fi rigid, dar este greșit, e vorba de muzică barocă, foarte liberă, foarte emoțională. Cel de-al doilea nivel este deci intelectual, ești capabil să vezi prin structură, ca un arhitect care are planul a ceea ce urmează să contruiască. Iar al treilea nivel este unul mai spiritual. Le știi pe celelalte două, le recunoști, le-ai studiat suficient de mult timp și acum treci la nivelul spiritual, ești capabil să devii mai priceput cunoscându-le pe celelalte două. Există multe multe straturi la Bach. Același lucru se întâmplă și în sala de concert cu publicul. Nu trebuie să fii un cunoscător pentru a veni să asculți muzică clasică, pentru că, de muzica cea mai măreață te poți bucura pe multe straturi diferite.
R.B.: Acest nivel spiritual pe care l-ați pomenit….ați spune că este apropiat de o revelație, irumpe acolo adevărul, acel foarte profund adevăr la care făcea referire Schopenhauer?
M.V.: Muzica este o forță a naturii, este ca vremea, este ca ploaia, ca vântul…e pur și simplu acolo, fie că noi suntem sau nu aici, ea va rămâne acolo. E minunat atunci când ascultăm muzica marilor compozitori , acel sentiment al adevărului – că aceasta este lumea, acesta este binele, aceasta este natura și aș vrea să mă acordez la ele, să fiu parte din ele. Nu e ca și cum eu iau muzica asta cu mine, nu. Eu mă alătur ei, nu o adaptez la mine. E vorba de o alăturare, iar asta e cu totul altceva.
R.B.: Ideea aceasta ne apropie din nou de Grecia antică, odată cu pitagoreicii a apărut expresia „muzica sferelor”, un fel de muzică a cerului, apoi Platon și discipolii săi – aceștia au continuat să creadă în armonia generală a lumii, a kosmos-ului așa cum o numeau, ceea ce înseamnă o lume bine, frumos alcătuită, organizată. Muzica ea considerată a fi peste tot, absolut peste tot în jurul nostru. Acesta ar fi un exemplu extrem de muzicalitate în afara a ceea ce numim în chip convențional „muzică”, în afara lumii instrumentelor, interpreților, a sălilor de concerte etc.
M.V.: Îmi cer scuze, te voi întrerupe puțin. Pentru că, vezi, atunci când mergi într-o pădure, e vorba tot despre muzică. Când păsările cântă, iar noi le ascultăm… nu e ceva făcut de om la mijloc. În pădure există muzică și mulți compozitori se lasă inspirați de ea, imită sunetele păsărilor, ascultă și în acest fel își obțin inspirația.
R.B.: Revenind, întrebarea mea este în ce alte lucruri, locuri, în afară de ceea ce denumim „muzică”, mai găsiți muzicalitate? Un exemplu de astfel de „loc” ar fi poezia…
Citeste intreg interviul si comenteaza pe Medievalia.ro
