Teatrul Nottara din Bucuresti prezinta la Chisinau doua reprezentatii ale spectacolului Umor, Amor, Fior de dor... in Bucuresti, dupa un scenariu si regie semnate de Diana Lupescu. Atmosfera Bucureştilor de alta data va fi adusa pe scena Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Chişinău sâmbătă, 30 martie, şi duminică, 31 martie, de la ora 20.00.

Spectacol in turneu la ChisinauFoto: Afis spectacol

Din distributia spectacolului fac parte: Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Raluca Gheorghiu, Cristina Păun, Roxana Colceag, Alexandra Timofte, Gabriel Răuţă, Cristian Nicolaie, Vlad Gălăţianu,

Alexandru Mike Gheorghiu, Ionuț Anghel

Spectacolul reprezintă mici fresce ale Bucureştilor la sfârşit de secol XVIII şi început de secol XIX. Proiecţii cu Bucureştii vechi, muzică, dans, modă şi atmosfera corespunzătoare... Câţiva tineri descoperă, într-o ladă a bunicii, gramofonul, discuri, rochii, pantofi, accesorii, poze, ziare... Intrând în joacă, ei glisează într-o lume în care trăieşte Unionul lui Caragiale şi Cărăbuşul lui Tănase, muzica lui Zavaidoc, Cristian Vasile sau Maria Tănase; fac câţiva paşi senzuali de tango, nebunatici de charleston sau frenetici de cancan... Actorii devin personaje dintr-o epocă apusă; fiecare pereche întruchipează o mică poveste. Sunt veseli, dezabuzaţi sau plini de patimă.

„Ne îmbrăcăm retro, vintage, apreciem bijuterii retro, ne place muzica retro, dar oare cum am putea să simţim retro? Să iubim retro? Cum poate aprecia un messenger-ist aşteptarea unei scrisori, timp în care mintea poate imagina enorme delicii sau suferinţe... Realitatea e atât de pragmatică! Între mâine şi ieri, azi-ul s-a comprimat şi ratăm clipa. Şi totuşi, ce frumos era cândva!” Diana Lupescu

Spectacolul s-a jucat cu succes şi în Germania şi în Cehia. De asemenea, a făcut parte dintre spectacolele jucate vara trecută, în Centrul Vechi al Capitalei, în cadrul Festivalului Bucureştii lui... Caragiale.

Turneul face parte din proiectul Teatrul românesc, între Bucureşti şi Chişinău, care are ca obiectiv activarea schimburilor culturale reciproce între Teatrul Nottara şi Teatrul Naţional Mihai Eminescu. Dezvoltarea unor strategii culturale coerente, ca fundament al relaţiei dintre teatrele și artiștii de pe ambele maluri ale Prutului, este vitală pentru păstrarea identităţii naţionale. Sperăm ca împreună şi în paşi mici să (re)construim un colţ de Europă în care specificul naţional să rămână nealterat şi, în acelaşi timp, o Europă în care să nu existe graniţe culturale.

Cele doua reprezentatii sunt organizate de Teatrul Nottara în parteneriat cu Direcţia Generală Reprezentanțe în Străinătate și Direcția Generală Românii de Pretutindeni din cadrul Institutului Cultural Român.