Revoluția mințiieste încercarea lui Jonathan Israel de a pune erudiția savantului în slujba unui angajament politic progresist (Jonathan Israel,O revoluție a minții. Iluminismul radical și originile intelectuale ale democrației moderne, traducere de Veronica Lazăr, Editura Tact, 2012).
Din această pricină, eroii cărții savantului britanic, d’Holbach, Tom Pain, Herder și în fruntea lor Diderot, ne sunt zugrăviți în culori familiare. Recunoaștem lupta împotriva tiraniei, dușman cu atât mai insidios, ne învață vremurile recente, cu cât se impune adesea în numele fericirii generale. Mai întâlnim și încrederea în educație ca principal combustibil ce poate pune în mișcare mașinăria democrației reprezentative. Regăsim și nu putem să nu fim de acord cu lupta pentru egalitatea între rase și sexe, … și… et caetera, et caetera… Într-adevăr, prețul de plătit pentru a-i invita pe enciclopediști la colocviile academicilor sau la mitingurile protestatarilor din zilele noastre este pierderea pitorescului, renunțarea la înstrăinarea scufundării cercetătoare în bătăliile intelectuale ale epocii Luminilor, ce nu se suprapun niciodată întocmai peste cele de azi. Odată acceptată această vămuire a curiozității, demonstrația cărții nu are cusur: valorile egalitarismului laic sunt produse ale iluminismului radical. Afirmația pare un loc comun, însă tocmai acest gen de banalități savante merită reinspectate pentru a măsura anvergura unei întreprinderi intelectuale de odinioară, pentru a verifica cât de fidele mai sunt revendicările de la trecut ale unor poziții intelectuale prezente și, în sfârșit, pentru a vedea dacă aceste rădăcini mai sunt încă vii, dacă nu cumva arborele emancipării iluministe nu s-a uscat între timp și dăm numele lui unor agățătoare parazite lipsite de clorofilă care au acoperit trunchiul altădată viguros. Afirmația nu este un loc comun deoarece Israel întreprinde un demers polemic împotriva majorității curentelor istoriografice: pentru el, ideile au o influență majoră asupra transformării lumii. Cu o naivitate jucată, autorul nu-și susține atacul prin teorii epistemice asupra bazei economice sau cadrului psihologic și temporal al producției de idei, ci prin exemple. Rămân savuroase și memorabile paginile de analiză a corespondeței lui Frederic cel Mare al Prusiei. Marele strateg și abilul diplomat știa că un autocrat al vremurilor moderne are nevoie de bunăvoința penelor celor mai iscusite ale Europei, ba mai mult, că se cade ca un mare monarh să se împărtășească din ideile cele mai moderne. Eseul de față ni-l arată pe temutul războinic, pe rând, înfuriat, conciliant sau stânjenit de antidespotismul, egalitarismul sau pacifismul lui Diderot sau d’Holbach. Îl vedem încercând să clădească alături de Voltaire un iluminism politic moderat și imperial ori dispus să cumpere cu cinism câteva minții mai înfierbântate, așa cum insinuează Alteța Sa că ar fi procedat Ecaterina a Rusiei cu acel nerecunoscător de Diderot.
Dar revoluția minții nu atinsese doar capetele încoronate ci și păturile de jos ale populației. Caracterul ei intelectual îi asigură întronarea peste ținuturile cele mai îndepărtate și dincolo de scurgerea veacurilor. Ideile sunt adevărata infrastructură și temelie a realității, căci, spune autorul, fără o incursiune serioasă în istoria intelectuală, revoluțiile americană, olandeză și franceză rămân niște izbucniri fără explicație. Pretențiile platonismului profesat de savantul britanic rămân de fiecare dată nesatisfăcute de feluritele împliniri istorice: dăinuirea sclavagismului dincolo de Atlantic, menținerea întreprinderii coloniale dincoace, perpetuarea absenței de drepturi politice a femeilor sau a penalizării homosexualității. Preschimbarea descrisă de Israel e mai profundă și nu se identifică cu niciuna din răsturnările violente de regim politic la care asistăm, ci este strădania lentă, ascunsă și gigantică de a convinge majoritatea oamenilor de superioritatea rațiunii asupra superstiției. Asistăm la o bătălie psihologică în care iluminiștii radicali își demoralizează adversarul înainte de a lua conducerea unei armate:
„ … Iluminismul radical năzuia să creeze un tip de societate și, de la începutul anilor 1770, considera că aceasta ar fi fost posibil numai prin intermediul a ceea ce Pain și Barlow numeau o revoluția generală. Însă, fiindcă revoluția generală pe care se străduiau s-o proiecteze nu intenționa să fie una a violenței, uciderii și distrugerii, gândirea radicală trebuia să se prezinte pe sine ca un război al rațiunii și ca un efort de convingere împotriva superstiției crase și a opresiunii crude, sperând că așa ceva va fi de ajuns pentru a reuși.”
Universalismul rațional al secolului al XVIII-lea – ale cărui scopuri practice ar fi pacea globală și impunerea drepturilor omului pretutindeni, țeluri urmărite sub îndrumarea unei înțelepte Societăți a Națiunilor – nu este pentru Jonathan Israel doar un obiect de studiu, ci și o poziție politică și intelectuală asumată fără rezerve. În jocul de apropiere și distanțare din care se naște scriitura istorică, specialistul Luminilor mizează aproape exclusiv pe empatie. El nu e atras de considerațiile unor Horkheimer și Adorno asupra dialecticii dintre mit și luminare intelectuală ca două fațete ale aceluiași răspuns în fața unei terori inițiale înfruntate de om prin supunere religioasă, devenită mai târziu dominare rațională a propriilor patimi și a stihiilor naturii. Nu gustă critica nietzscheeană a tânărului Koselleck din Criză și critică (o versiunea română a volumului este în curs de apariție) ce dezvăluie mecanismele unei filosofii utopice a istoriei produsă de mințile unei burghezii, care, ținută departe de pârghiile puterii, nu găsește altă cale de afirmare în societate decât rolul de judecător moral absolut ce-și sprijină aserțiunile pe valorile de necontestat ale progresului general. Însă miopia teoretică și reținerea speculativă a autorului nostru sunt semnele unui spirit atras de sârguința empirică. Într-o oarecare măsură, O revoluție a minții rezumă efortul uriaș din trilogia Luminiilor dezvoltată de Israel în Democratic Enlightenment, Enlightenment Contested și Radical Enlightenment. Alcătuind o veritabilă enciclopedie a iluminismului, cele trei titluri cuprind în aproape 3000 de pagini controversele filosofice, politice și juridice prezentate în cele mai diverse contexte culturale și geografice, din Americi până în India și din Africa până în Extremul Orient. Nemărginimea ținuturilor parcurse de ochiul istoricului, reprodusă de întinderea acestor opere, îi îngăduia savantului dezvoltarea unor nuanțe și contraste obturate de densitatea lucrării de față. Astfel, în Enlightenment Contested găsim schițat cu trăsături puternice un portret al lui Nicolae Mavrocordat. Poliglot, fin cunoscător al ideilor occidentale moderne ca și al tradițiilor orientale, voievodul apare ca promotorul unei poziții ce sintetizează în politică conservatorismul și iluminismul moderat, iar în cultură contopește aristotelismul filtrat prin teologia ortodoxă cu principiile științei empirice a lui Bacon și Locke. Domnitorul moldo-valah este pus într-o lumină inedită prin prezentarea sa în zarea unei Renașteri grecești ce a cuprins nu doar pe abilii diplomați și complotiști care erau fanarioții, dar și elitele comerciale și intelectuale elene din Italia, Balcani sau Rusia.
Revoluția minții este doar un opuscul în comparație cu pomenitul roman fluviu dezvoltat în trei volume. Aici, autorul este obligat adesea la judecata expeditivă a unui tribunal militar. Acuzatul predilect și veritabilă bestia nera pentru universitarul britanic – ca să facem o mică plecăciune presei sportive care a încetățenit italienismul de mai sus – este Jean-Jacques Rousseau. Dacă intriga dramei Luminilor este construită de Israel pe conflictul dintre partidul radical și partidul moderat în opoziția lor directă sau indirectă față de conservatori, cetățeanul genovez nu se potrivește cu niciuna din aceste mișcări politice. Critica acestuia din urmă împotriva democrației reprezentative – un principiu nechestionat al radicalilor și preluat cu aceeași forță de reprezentantul acestora printre noi, preaonoratul profesor Jonathan Israel – scotea la iveală aspirațiile de castă ale burgheziei radicale care invoca propria moralitate și propriile capacității intelectuale ca virtuți ce o îndreptățeau să ia locul aristocrației. Pentru eroii lui Israel, Contractul social este calea spre o tiranie mai rea decât cea a nobililor: despotismul întunecat al celor insuficient expuși luminii rațiunii. „Să fim înțeleși, gentlemenii americani nu au înlăturat opresiunea cizmei engleze pentru a cădea sub tălpile unor coate goale” – o afirmație politică des folosită de romanul istoric și de scriitura politică prin care Gore Vidal încearcă să redea începuturile Statelor Unite ale Americii.
Citeste toata recenzia peMedievalia.ro
