Mircea Cărtărescu participă în 23 şi 24 martie la trei evenimente literare la Bruxelles, organizate în colaborare cu Institutul Cultural Român Bruxelles. Sâmbătă 23 martie, ora 17, scriitorul va avea o întâlnire cu cititorii de limbă română la librăria Europa Nova, specializată în culturile din Europa Centrală şi de Est, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.

Duminică 24 martie, Mircea Cărtărescu va fi oaspetele festivalui literar Passa Porta (20-24 martie), organizat de Casa Internaţională a Literaturii Passa Porta din Bruxelles, care mobilizează aproape 100 de parteneri. Zeci de scriitori de primplan din toată lumea se vor întâlni cu publicul în 27 de locaţii.

La prânz 12h30, criticul literar Maria Vlaar îi are ca invitaţi pe Cărtărescu şi pe romancierul belgian Erwin Mortier la Palatul Artelor Frumoase pentru o discuţie despre visul lumii de dincolo şi puterea literaturii. La ora 17, teatrul Vaudeville programează un recital de poezie internaţional. Cărtărescu, poeţii belgieni Guy Goffette şi Leonard Nolens, olandezul Cees Noteboom şi polonezul Adam Zagajewski îşi vor citi creaţiile în limba originală, cu proiectarea pe un ecran a traducerilor în franceză şi neerlandeză .

Maria Vlaar a publicat anul trecut în revista De Groene Amsterdammer o recenzie la apariţia în neerlandeză a volumului al doilea din trilogia Orbitor, Corpul. Romanul, în traducerea lui Jan Willem Bos, este nominalizat la Premiul European al Literaturii din Olanda.