De ce am studia limba latină? De ce ar fi de studiat greaca veche? Argumentele împotriva finanțării acestor discipline în cadrul învățământului preuniversitar nu sunt puține. Și aproape toate trimit către natura lor defunctă. Se spune despre ele că nu mai au puls, că nimeni nu le mai folosește și că s-au prăfuit. De ce să umplem capul copiilor noștri cu așa ceva? Alte discipline, mai aplicate, au nevoie de promovare și de finanțare. Impactul lor este imediat.
În România, un raport realizat în 2010 de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, din cadrul Universității București, semnala faptul că 42% dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pământului. Iar această constatare nu dădea de înțeles că o limbă veche ar fi mai potrivită românilor. Dimpotrivă, mai multe voci au reclamat consolidarea în regim de urgență a culturii științifice.
Cum se face acest lucru? Cum dăm jos vălul ignoranței? Cum crești nivelul de educație al unei țări? Că investești mai mulți bani sau nu, totul începe prin depistarea cozilor de mătură. Ce sens are susținerea financiară a disciplinelor irelevante pentru viața cotidiană? Aproape jumătate dintre români au o reprezentare geocentrică asupra universului. De ce să ne mai preocupe studierea ablativului în limba latină? Cel mai adesea, suspecții de serviciu au fost limba latină și logica. S-a vorbit de mai multe ori despre eliminarea acestora din programa școlară. Nu pentru că gestul ar fi fost conform vreunei strategii naționale de resuscitare a învățământului românesc. Ci pentru că prezența lor în programă este contraintuitivă. Mai ales în cazul limbii latine. Ce să faci cu o limbă pe care o mai întâlnești doar prin manualele de botanică și în cele de drept? Geografia îți poate spune că Sibiul a fost în 2007 Capitală Culturală Europeană. Botanica îți poate explica ce este fotosinteza. Dar latina? Unde este relevanța ei imediată?
Cu toate că nu ne este prea clar ce avem de făcut cu ea, România obține în fiecare an distincții în cadrul Olimpiadei Internaționale de Latină. Concurăm cu țări care au o tradiție redutabilă în studierea limbilor clasice: Italia, Germania, Marea Britanie, Franța. O țară care tocmai a scos limba latină din rândul probelor de bacalaureat câștigă medalii în cadrul Olimpiadelor Internaționale de profil. Ceva nu este clar. Cheltuim bani pentru lotul elevilor care reprezintă România în cadrul competițiilor internaționale de latină. Facem, însă, economii, eliminând limba latină ca disciplină opțională din cadrul examenul de bacalaureat. Cu toate acestea, investim fonduri în studierea ei. Din clasa a VIII-a, câte o oră pe săptămână. Iar în timpul liceului, doar în cadrul claselor de filologie. Câte o ora pe săptămână în clasa a IX-a, a X-a și a XII-a. Două ore pe săptămână, în clasa a XI-a. La mijloc nu este o strategie prea coerentă.
Totul pare a spune că nu ne este clar ce este de făcut. Degringolada este observabilă și la nivel editorial. Avem traduceri din clasici, însă, cel mai adesea, nu avem opere complete. Prezența traducerilor sprijinite de un aparat critic este, de cele mai multe ori, o excepție. Ne putem lăuda cu traducerea integrală a Eneadelor plotiniene. Andrei Cornea și Alexander Baumgarten au oferit, fiecare în parte, două ediții diferite. Neoplatonismul a avut un destin mai bun. Nu însă și platonismul care a stat la baza acestuia. Nu avem până la această oră o ediție, susținută de aparatul critic necesar, dedicată tuturor dialogurilor platoniciene. Despre Aristotel mai bine să nu amintim. Cam tot ceea ce este reprezentativ și important pentru cultura clasică nu a beneficiat de traduceri complete.
Ce ne împiedică să avem astfel de traduceri? Lipsesc atât resursele financiare, cât și motivarea academică a traducătorilor. În România, o traducere, fie ea și dintr-un autor clasic, primește 40-50 de puncte doar dacă este prezentă într-o bibliotecă aflată în afara țării. Aceleași puncte le obține cel care publică două studii în reviste internaționale indexate ERIH sau ISI. Nu este greu de înțeles de ce bibliotecile străine sunt mult mai receptive față de revistele internaționale decât pentru edițiile bilingve româno-latine sau româno-eline. Și nu este nici dificil de priceput care este, pe cale de consecință, opțiunea curentă a cercetătorilor.
Cine ar citi aceste texte? În primul rând, studenți ai celor 105 universități din România. Mai exact, ai facultăților de filosofie, de teologie, de litere și studii clasice, de drept, de istorie, de istorie a artei. Măcar ei sunt cei interesați, prin fișa postului, de operele scrise ale lumii vechi. Ei sunt cei care au nevoie de un acces direct și fundamentat la toate acele paradigme ale trecutului care au construit, fie și prin despărțirea de ele, lumea în care trăim.
Mai mult, beneficiarii acestei cunoașteri putem fi orcare dintre noi. În 2011, presa internațională trimitea febril către senzaționalul oferit de descoperirea a 70 de plăcuțe de plumb și de aramă, originiare din Iordania. Se presupunea că ar putea fi vorba despre primele scrieri creștine. Și erau evaluate la 250.000 de lire sterline bucata. După confirmarea autenticității lor, urmau să fie vândute. Totul a fost lămurit în mod decisiv de Peter Thonemann, profesor de istorie antică la colegiul Wadham și la colegiul Keble, Oxford. Textul de pe una dintre plăcuțe era un fragment al unui text inscripționat pe o placă funerară expusă în muzeul de Istorie din Aman. În afară de memoria prodigioasă a cercetătorului și de excelenta cunoaștere a limbilor clasice, ceva a mai contribuit la descoperirea falsului. Necunoașterea elinei de către falsificatori. Aveau metale vechi. Știau să le prelucreze folosind tehnici antice. L-au confundat, însă, pe Lambda (Λ) cu Alpha (A). O liniuță minusculă i-a despărțit de câștigarea unei averi. Ceea ce trecea inițial ca o formă de dialect, era de fapt o greșeală banală. Morala este simplă. În primul rând, banii unor eventuali investitori au fost salvați de existența unor specialiști în limbi clasice și istorie veche. În al doilea rând, succesul unor falsificatori depinde și de cunoașterea alfabetului grecesc, nu doar de năucitoarea abilitate de a procura materiale vechi și de a le prelucra ca pe vremuri.
Recent, anunțata retragere a lui Benedict al XVI-lea din scaunul papal a fost dezvăluită de o jurnalista Giovanna Chiri, reporter al agenției de știr italiene ANSA și unul dintre cei mai experimentați corespondenți de presă la Vatican. Ea a avut șansa de a fi martora momentului în care Papa le-a spus participanților din cadrul unui consistoriu public dedicat subiectului canonizării unor persoane considerate a fi binecuvântate, că renunță la poziția pontificală începând cu 28 februarie. A mai ajutat-o însă și buna cunoaștere a limbii latine. Pentru că Benedict al XVI-lea li s-a adresat celor prezenți citind un discurs redactat în latină. Deși se mai afla alături de alți cinci jurnaliști, Giovanna Chiri a fost singura care a înțeles fără echivoc toate cuvintele Suveranului Pontif. Agenția ANSA era astfel singura care, la scurt timp după aceasta, anunța în regim de urgență decizia Episcopului de Roma.
O pledoarie rațională pentru limbi clasice nu poate pretinde decât rezonabilul. Nu este fezabil să aștepți ca adolescenții zilelor noastre să o rupă cool pe greacă veche și latină. Însă te poți aștepta ca drumul celor care urmează studii universitare croite pe profilul umanioarelor să viziteze gramatica de bază a unei limbi clasice. Nu toți studenții umaniști trebuie să poată improviza în stilul lui Cicero sau al lui Sofocle. Însă cu toții ar avea de câștigat dacă ar fi ajutați să poate pricepe ce spune, măcar în mare, un text redactat în greacă veche sau latină.
Însă, din păcate, în România latinitatea este gustată doar de 1 decembrie sau ca argument împotriva expansionismului slav. În liceu latina este studiată pentru că suntem seminție latină sau pentru că gramatica ei îi poate ajuta pe elevi să înțeleagă mai ușor gramatica oricărei alte limbi de origine latină. Este evitată sistematic promovarea limbilor clasice din perspectiva unor instrumente de lucru necesare celui ce studiază istoria, celui dedicat studiilor teologice, celui pasionat de științe politice sau celui care studiază filosofia.
Și din acest motiv, o parte considerabilă din istoria României zace nestudiată în documente redactate în greacă veche și depozitate în arhive din țară sau din biblioteci din Moscova, Sankt Petersburg, Sfântul Munte Athos sau Istanbul.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Medievalia.ro
